April 18, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Moşii de iarnă 2021. Când pică în acest an Sâmbăta Morţilor

3 min read



În acest an, moşii de iarnă sau Sâmbăta Morţilor este sărbătorită sâmbătă, 6 martie. Atunci, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuţi la cele veşnice. Există pomenirea morţilor, pentru că Biserica nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului.

Moşii de iarnă 2021. Când pică în acest an Sâmbăta Morţilor Profimedia
Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viţa de dincolo “adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Mântuitorul, când ajunge în casa lui Iair a cărui fiicaă de numai 12 ani murise, spune: “Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
Sâmbătă, 6 martie, în fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiţi. În ziua în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, preotul scoate miride (părticele) din prescură, pentru vii şi morţi. Ele sunt aşezate pe Sfântul Disc, alături de Agnet – partea din prescură care reprezintă pe Hristos, că dragostea Lui să se reverse şi asupra lor. Amintim că în cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul şi Sângele Domnului. Astfel, miridele (careîi reprezintă pe cei pomeniţi), participă la sfinţenie prin prezenţa lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc.

În Postul Sfintelor Paşti există şi rânduiala sarindarelor, adică a pomelnicelor pe care credincioşii le aduc la biserică, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile. Finalul acestor pomeniri se face în Sâmbăta lui Lazăr, dinaintea Duminicii Floriilor.

Cine poate fi pomenit în această zi?
Se pot pomeni toţi cei care au murit nedespărţiţi de Biserică. Nu pot fi pomeniţi cei care au murit în dispreţ cunoscut faţă de Dumnezeu. Precizăm că orice slujbă a Bisericii se săvârşeste numai pentru cei care sunt membri ai ei, adică au devenit prin Sfintele Taine, mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniţi nici copiii morţi nebotezaţi, pentru ca ei nu sunt membri ai Bisericii.
În Sâmbata dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne facem pomenirea morţilor, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit să se facă pomenire de Înfricoşata Judecată şi A doua venire a Domnului la care ne vom înfăţişa toţi. Pentru că mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţa necesară, Biserica face mijlocire pentru toţi aceştia, ca să se bucure de fericirea veşnică.

De ce se sărbătoreşte în această zi pomenirea celor adormiţi
Sfinţii Părinţi au rânduit că saâmbata să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte sâmbata e deschisă spre duminică, ziua învierii cu trupul. Duminica este numiă şi ziua a opta, pentru ca este ziua începutului fără de sfârşit, ea nu va mai fi urmată de alte zile, va fi eternă.
Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.