April 14, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

E foarte important să așteptăm motivarea încheierii de respingere a acelei cereri de redeschidere a dosarului/ Dosarul „10 august” nu se termină aici

4 min read



Ministrul Justiței, Stelian Ion, a afirmat, vineri, că dosarul 10 august „nu se termină aici”, motivând că sunt anchete în aceeași cauză încă în desfășurare. De asemenea, acesta s-a pronunțat pentru așteptarea motivării deciziei prin care a fost respinsă cererea de redeschidere a cazului.

„E foarte important să aşteptăm motivarea încheierii de respingere a acelei cereri de redeschidere a dosarului. Acea încheiere pronunţată de judecător de cameră preliminară este una definită, însă până nu vedem motivarea nu putem avea o privire de ansamblu cât de cât clară asupra a ce s-a întâmplat din punct de vedere procedural, din punct de vedere a anchetei desfăşurate şi din punct de vedere al adevărului. Solicitarea mea pentru toată lumea, solicitarea mea pentru public, pentru cei care au formulat aceste plângeri, printre care mă număr şi eu, să avem răbdare să vedem acea motivare”, a afirmat Stelian Ion la Ministerul Justiţiei.

El a adăugat că mai există părţi disjunse din această cauză cu privire la alte peroane, în care se continuă cercetările.

„Cert este că dosarul ’10 august’ nu se termină aici, nu s-a pus punct aici acestui dosar. Din acea cauză aflată în cercetare la DIICOT s-a disjuns o parte către Secţia parchetelor militare şi acea parte îşi va urma cursul, va trebui să se continue ancheta în acea parte, referitoare în principal la interacţiunile jandarmilor subordonaţi, interacţiunile directe cu manifestanţii. De asemenea, mai există o zonă a acestui dosar referitoare la alte persoane care nu deţineau funcţii de militari, deţineau funcţii executive sau administrative în acea persoană. Nici cu privire la acele persoane şi fapte nu s-a luat o decizie finală”, a mai precizat Stelian Ion.  

Ministrul Justiției a mai precizat că nu poate considera în niciun caz că președintele Klaus Iohannis este responsabil în vreun fel de ce s-a întâmplat în dosarul „10 august”.

„În niciun caz nu pot considera că preşedintele Klaus Iohannis este responsabil în vreun fel de ce s-a întâmplat cu dosarul ’10 august’ – nici direct, nici indirect. Este foarte important să vedem că sunt oameni politici care îşi doresc să se întâmple lucruri în zona justiţiei. (…) Oamenii politici au o susţinere din partea electoratului şi reprezintă societatea şi trag semnale de alarmă. Este important să ne ascultăm unii pe alţi şi sistemul judiciar să asculte societatea civilă, să asculte şi oamenii politici până la urmă, în sensul în care sunt semnale de îngrijorare, dar şi invers”, a declarat acesta.


Producătorul auto Skoda, deținut de Volkswagen, își propune să reducă 2% din locurile de muncă administrative din Republica Cehă în 2021, relatează Reuters.

Skoda, cel mai mare exportator din Republica…


Volumele de tranzacţionare înregistrate în piaţa criptomonedelor au crescut cu 17% în februarie 2021, într-o febră alimentată şi de pariul pe care l-a făcut Elon Musk pe bitcoin, cu 1,5 miliarde de dolari din…


USR PLUS îl susține pentru poziția de membru în cadrul CNA pe Mircea Toma, secondat de Dan Radu ca supleant.

Ambele nominalizări au avut la bază profesionalismul și integritatea pe care le-au dovedit de-a…


Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic.

Statele și zonele de risc epidemiologic din noua listă sunt: Cehia, San…


CNSU a decis ca este permisă continuarea studiilor cu prezență fizică la școală pentru elevii din anii terminali, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului…


Centrul va fi amplasat pe aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni unde i-a fost alocat un spațiu special, prevăzut și cu o ușa anti-foc. Călătorii care se vor testa acolo vor primi rezultatul în cel mu…


Uniunea Europeană şi Statele Unite au decis suspendarea taxelor vamale impuse pe bază de reciprocitate din cauza litigiului privind subvenţiile acordate companiilor Airbus şi Boeing, anunţă Ursula von der Leyen,…


Prin proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Educației propune servicii de transport gratuite pentru…


Urs panda somnoros – 14.500 lei, urs panda mâncând – 14.500 lei, urs mare în picioare – 38.000 lei și urs panda așezat (mâncând) – 40.153 lei sunt printre investițiile realizate de fosta conducere de la…


Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile din Republica Moldova au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul acestui stat, în contextul pandemiei de COVID-19; devine obligatorie autoizolarea de 14…


Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat, vineri, la Botoșani, că școala online și lipsa socializării au afectat foarte mult copiii. Aceasta a menționat că Ministerul Muncii caută soluții pentru a veni în…


Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a declarat că își dorește ca, în termen de un an, să prezinte un nou proiect de lege a salarizării în sistemul bugetar.

De asemenea, acesta a precizat…


Ministrul Sănătății din Franța, Olivier Veran, a avertizat că există posibilitatea introducerii vaccinării obligatorii anti-COVID pentru angajații din domeniul sanitar, în contextul în care rata de…


AUR cere Guvernului și Comitetului Național pentru Situații de Urgență ridicarea restricțiilor de deplasare pentru noaptea Învierii – pe 4 aprilie, când este Paștele catolic, și pe 2 mai, când este Paștele …


Mai multe localități din județul Arad, printre care și reședința de județ, intră în scenariul roșu, după ce incidența cazurilor de Covid a depășit 3 la mia de locuitori.

Potrivit autorităților din…



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.