April 15, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Beatrice Mahler AVERTIZEAZĂ că valul trei de COVID-19 a început și în România

2 min read




Medicul Beatrice Mahler a precizat luni,la B1 TV, că secția de Terapie Intensivă de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală „este plină în acest moment”, iar acest lucru și tulpina britanică, „care circulă deja de ceva timp în România”, îi lasă impresia că al treilea val pandemic a început și în țara noastră.Totodată, medicul pneumolog a ajuns la concluzia că pacienții care se internează la ora actuală „sunt mult mai tineri decât cei de anul trecut”.„În ultimele patru zile, secția Covid este aproape la capacitate maximă. De asemenea, numărul de pacienți care se prezintă cu simptomatologie pentru testare a crescut. E o evoluție care nu ne liniștește deloc, din contră. Cel puțin pe mine mă îngrijorează”, a declarat Beatrice Mahler, scrie stiripesurse.roÎntrebată dacă se poate spune că valul al treilea a început și în România, dar și ce elemente ne-ar putea face să observăm că am intrat în această fază, managerul Institutului „Marius Nasta” a explicat: „Pot să spun că pacienții care se internează în acest moment sunt mult mai tineri decât cei pe care i-am avut anul trecut. De asemenea, persoanele care vin să se interneze relatează faptul că aproape toți membrii familiei cu care au intrat în contact s-au îmbolnăvit. Formele de boală sunt severe. Terapia în Institutul Marius Nasta este plină în acest moment și acest lucru, și tulpina britanică, care circulă deja de ceva timp în România, mă fac să cred că deja valul 3 a început și în România”.Până astăzi, 1 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 804.090 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, conform bilanțului prezentat luni de Grupul de Comunicare Strategică, care a precizat că 741.471 de pacienți au fost declarați vindecați. Tot până astăzi, 20.403 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.De la debutul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19 și până luni seară, în țara noastră au fost administrate 1.565.021 de doze, la 946.781 de persoane – 618.241 dintre acestea au primit inclusiv rapelul. În total, la nivelul centrelor de vaccinare din România, au fost înregistrate 5.458 de reacții adverse comune și minore, reprezentând o pondere de 3,5 din mia de doze administrate.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.