May 9, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

BNR: Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,5% în decembrie

2 min read



Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut cu 0,5% în luna decembrie 2020, faţă de luna noiembrie 2020 (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 282,37 miliarde de lei, informează Banca Naţională a României printr-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.Creditul în lei, cu o pondere de 69,5% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,8%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 30,5% în totalul creditului neguvernamental, a scăzut cu 0,2% (scădere cu 0,1% când indicatorul este exprimat în euro).Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 5,5% (3,4% în termeni reali), pe seama avansului cu 8,5% a componentei în lei (6,3% în termeni reali) şi a scăderii cu 0,6% a componentei în valută exprimată în lei (scăderea a fost de 2,5% dacă indicatorul este exprimat în euro).Potrivit BNR, creditul guvernamental a crescut în luna decembrie 2020 cu 2,6% faţă de luna noiembrie 2020, până la 145,588 miliarde de lei. În raport cu decembrie 2019, acesta s-a majorat cu 25,3% (22,7% în termeni reali).Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii decembrie 2020 un sold de 487,450 miliarde de lei. Aceasta a crescut cu 2,1% (1,8% în termeni reali ) faţă de luna noiembrie 2020, iar în raport cu decembrie 2019 s-a majorat cu 15,3% (13% în termeni reali).AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.