March 8, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Mihai Eminescu – Promotor al Unirii. La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Eminescu fonda societatea naționalistă “CARPAȚII”. ActiveArt 10

7 min read
albirea-dintilor.com alcooldiscount.ro espressocafe.ro


teilor.ro watchshop.ro%20 provident.ro%20 case-smart.ro

La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alți militanți pentru “Dacia Mare”, Societatea “CARPAȚII”, o organizație naționalistă cu caracter semi-secret, ce-și propunea – conform Statutului scos la lumină de Augustin Z. N. Pop – “sprijinirea după puteri a oricărui scop și a oricărei întreprinderi românesci” (Augustin Z. N. Pop, Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1969, P. 301 – 305 – După broșura rară, cu acest titlu – Statutele Societății “Carpații” – apărută la București în 1883, în tipografia Ștefan Mihăilescu din
București, str. Covaci 14, imprimerie în care se culegea din 1881 ziarul
Timpul  [unde era prim-redactor Eminescu] – n.a.).  Integral la Mihai-Eminescu.Ro – Eminescu urmărit de agenții austro-ungari pentru “Dacia Mare” și Societatea “Carpații”. DOCUMENTE de la Cernăuți și Viena
Maria Filipoiu: Mihai Eminescu – Promotor al Unirii
„În Unire e tăria” – Mihai Eminescu
Simbolul culturii naționale – Mihai Eminescu –
rămâne un reper fundamental în istorie, unire, tradiție, limbă și neam,
cultura națională și universală, valori ce reprezintă poporul roman ca
fiind creator de valori spirituale, prin opere de dimensiune cosmică, ce
străbat veșnicia.
Ca poet național și mare jurnalist din istoria neamului, remarcabil prin
profunzimea gândirii, Eminescu a depășit granițele patriei în care s-a
născut, încă din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, fiind în același
timp imaginea-simbol a zbuciumului pentru idealul unirii provinciilor
istorice românești, care se aflau sub stăpânire străină. Identificat cu
însuși sufletul poporului roman, din sânul căruia a ieșit ca un miracol
spre a se înălța în cultura universală, poetul de geniu a cuprins în
potențialul său creativ, spiritul critic și patriotic la toate
problemele majore ale epocii în care a trăit – o perioadă istorică de
mari frământări – când națiunile europene își conturau statalitatea.
„Eminescu este o conștiință de cultură completă.” – Constantin Noica
Ca spirit entuziast al veacului emancipărilor naționale, informat și cu o
viziune largă asupra atmosferei generale europene, cu o luciditate
fantastică și cunoscător foarte bun al situației dureroase a românilor
din teritoriile românești ocupate, Eminescu nu putea să nu se angajeze
în lupta pentru o națiune românească modernă, cum s-au implicat alți
mari creatori contemporani progresiști din centrul și sud-estul
european, pentru propășirea idealurilor naționale și eliberarea statelor
de sub dominația imperiilor expansioniste.
În viziunea tânărului Eminescu – ca și în cea a ctitorului României
moderne – Țara Românească nu era numai Regatul propriu-zis, ci cuprindea
provinciile istorice locuite de români aflate sub ocupație străină, pe
care le dorea unite politic și administrativ, având în vedere legătura
indestructibilă de limbă, istorie, tradiție, cultură, remarcate în
jurnalele peregrinărilor ca adolescent din „Ducatul Bucovinei” (Moldova), din Ardeal, Banat, Muntenia, folosind termenul de România în scrisoarea trimisă lui Iosif Vulcan, care îl publicase ca debutant
în „Familia”numărul din 25 febr./ 9 martie 1866) cu poezia – „De-aș avea” .
„Mult stimate domnule și amice, mulțumesc pentru onorariul
trimis – cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit
vrodată-n viață. În România domnește demagogia: și în politică, și în
literatură; precum omul onest rămâne aici necunoscut în viața publică,
astfel talentul adevărat e înecat de buruiana rea a mediocrităților, a
acelei școale care crede a putea înlocui talentul prin impertinență și
prin admirație reciprocă. Iartă-mi, stimate amice, acest ton polemic,
dar te asigur că a fost pentru mine o rară mângâiere de-a mă vedea
remunerat dintr-un colț atât de depărtat al României, din Oradea-Mare”. – Mihai Eminescu – Scrisoare către Iosif Vulcan
Același termen este folosit în sintagma „poporul mare, românesc”, apoi
în poemul ce a înflăcărat inimile a zeci de generații de români „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”
(textul original : „Ce-ți doresc eu ție, dulce România”) publicat la
vârsta de doar 17 ani, dar care denotă maturitate și profunzime a
gândirii și trăirii pentru un ideal național. Astfel, Eminescu vede
România rotundă, la fel cum o văzuseră Kogălniceanu (la 1843), Dimitrie
Cantemir și alți cărturari patrioți, ca întregul teritoriu în care se
vorbește românește, „de la Nistru pân-la Tisa” – nemuritoarea Doină.
El și-a asumat misiunea de scriitor patriotic, așa cum au făcut marile
personalități europene ale vremii, dedicate națiunilor pe care le
reprezentau: „…nu ezita nicio clipă să vorbească despre visele sale mărețe privind soarta la aceea dată a Principatelor Române”. – Theodor Ștefanelli (coleg la Cernăuți)
Concludentă este și afirmația lui Ioan Slavici în „Eminescu-omul” (volumul “Amintiri”).
„N-am cunoscut om stăpânit deopotrivă cu dânsul de gândul
unității naționale și de pornirea de a se da întreg pentru ridicarea
neamului românesc. Tânărul poet era un naționalist și foarte pornit spre
intoleranță când venea vorba de nația română și România.” – Ioan Slavici
Întotdeauna, adolescentul Eminescu era animat de un singur gând: unirea românilor și eliberarea de sub stăpânirea austro-ungară.
După înființarea (împreună cu alți tineri) a cercului „Orientul” (1
apr. 1869), care avea ca scop strângerea textelor referitoare la cultura
și istoria națională, publică în „Federatiunea” din Pesta, articolele
incendiare: Să facem un congres! În Unire e tăria și „Echilibrul”care
pun în valoare maturitatea gândirii sale, faptul că era foarte bine
informat, dovedind o bună cunoaștere a situației politice din Europa
(„Federațiunea”, nr. 34-366, din 10/22 apr. 1870; nr.38-370, din 22
apr./4 mai 1970; nr. 39-371 din 29 apr./11 mai 187).
„Eminescu, om avântat, de o fire impulsivă, cu mintea
luminoasă, cu sufletul plin de duioșie și cu o extraordinară cultură
generală, era nesecat în gândiri ademenitoare.” – Ioan Slavici
Evenimentele vremii arată că Mihai Eminescu a avut aceste convingeri
unioniste, încă din din copilărie, fiind familiarizat cu dragostea față
de românism, insuflată de către dascălii săi de la Cernăuți: Aron Pumnul
și Nicolae Pătrașcu. În anul Unirii Principatelor – 24 Ianuarie 1859 –
deși avea doar 9 ani, copilul Mihai Eminescu, în viziunea lui de mărire a
țării începea să i se trezească patriotismul.
„ În ajunul Unirei, tatăl său plecă la Iași, iar el, auzind
de la țăranii strânși în fața casei Popii Vasile că se va înfăptui a
doua zi actul Unirei, se întoarse repede acasă strigând de bucurie:
«-Ura! Trăiască Unirea! » Și, fără să mai aștepte, începu de cu noapte
să împodobească gardul și pridvorul casei cu ramuri de brad verde și
ferestrele cu hârtie colorată. A doua zi, cântece și veselie pe toți
țăranii din sat, care cu micul Eminescu printre ei jucau de cutremurau
dealurile și răsunau pădurile” – Nicolae Petrașcu.
Domnia lui Cuza și reformele sale l-au găsit pe Mihai Eminescu în etapa
formării școlare, manifestând o prețuire aparte față de domnitor.
Personal, l-a vizitat pe făuritorul Unirii Principatelor – Alexandru
Ioan Cuza – la Döbling în 1870 (când studia la Viena), vizită care îl va
marca definitiv: „Vor trece veacuri și nu va exista român
căruia să nu-i crape obrazul de rușine de câte ori va răsfoi istoria
neamului său la pagina lui 11 februarie și stigmatizarea acelei negre
felonii va răsări pururea în memoria generațiilor, precum în orice an
răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn.” – „Timpul”, 27 februarie 1882.
Pe 24 ianuarie 1882, Eminescu a înființat societatea secretă „Carpații”,
pentru unirea tuturor românilor, care a fost desființată brutal la 28
iunie 1883, pregătindu-i-se scoaterea din viața publică, sub acuzația că
ar avea probleme psihice. De atunci a început calvarul vieții lui, cu
spitalizări repetate în țară și străinătate. S-a stins din viață în ziua
de 15 iunie 1889 (în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada
Plantelor nr. 9), moartea lui fiind anunțată în Ziarul „Românul” în ziua
următoare: „Eminescu nu mai este.” A fost înmormântat
la Cimitirul „Belu” din București, devenit loc de pelerinaj pentru
poeții din toate generațiile, dar și pentru cei care l-au iubit ca poet
și jurnalist de marcă.
„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață, cel mai
mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivit vreodată, poate, pământul
românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări
pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până
când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava
subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. – George Călinescu
Mihai Eminescu a devenit Simbolul Culturii Naționale, fără de care am fi mai săraci și neînsemnați.
„Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci.” – Tudor Vianu
Eminescu este identitatea culturală a poporului român.
Cinstiți memoria poetului, citindu-i opera!
VINO, EMINE, LA UNIRE!
(sonet Unirii)
Mai vino, Emine, din nemurirePe-o rază de astru în al tău popor,Înveșmântat în straie de TricolorSă cinstim a patriei întregire!
Vino cu voievodul ce i-a fost ctitor,Să-l elogiem la Mica Unire!Că-n vizionara ta prorocireȘi Cuza-Vodă este nemuritor.
Coboară-te din sferele înalteCu spirit genial în neam întrupat,Din soarta țării s-alungi nedreptate!
Te-așteaptă teiul de ani împovăratȘi „Hora Unirii”, ca să-ți vezi frateLăcrimând pentru pământ înstrăinat.
Maria FILIPOIU
 
Revista Floare Albastră a Centrului Cultural Spiritual Văratic de pe lângă Mănăstirea Varatic



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.