April 15, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală pe numele lui Tăriceanu

3 min read



Hepta

Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, ministrului Justiției, Stelian Ion, cererea de urmărire penală pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Tăriceanu este acuzat de DNA de luare de mită în perioada în care ocupa funcția de premier.

„Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, au precizat procurorii.

DNA a mai cerut deschiderea urmăririi penale pe numele lui Tăriceanu și în 7 noiembrie 2018, pentru fapte pe care le-ar fi comis când era senator. Pe 3 iulie 2019, Senatul a respins solicitarea DNA.

 


Școlile nu se vor putea deschide pe 8 februarie, ci mai degrabă la jumătatea lunii martie, după ce o masă semnificativă a profesorilor și chiar a elevilor de peste 16 ani se va vaccina anti-COVID-19, a afirmat…


Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, ministrului Justiției, Stelian Ion, cererea de urmărire penală pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Tăriceanu este acuzat de DNA de luare de mită în perioad…

Galerie Foto Alpinistul Alex Găvan şi italianca Tamara Lunger urcă azi la peste 6.000 de metri, ca să pregătească ascensiunea pe cel de-al doilea munte ca înălţime din lume. Echipa intenţionează să stabilească un…


Într-o discuţie privată, preşedintele american, Donald Trump, a dat vina pe „oameni ai «Antifa»”, pentru invadarea Capitoliului, miercurea trecută. Imaginile video și dovezile documentare arată clar că…


Muftiatul Cultului Musulman din România se alătură campaniei naţionale de promovare a vaccinării împotriva SARS-CoV-2 şi salută apariţia vaccinurilor care pot duce la limitarea actualei pandemii, a declarat…


Prim-ministrul Florin Cîțu a început epurările la Palatul Victoria. Daniel Dragoş Tănăsoiu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat, şef al Corpului de control al prim-ministrului, printr-o decizie a…


„Hoţii” și „mincinoșii”, au strigat, ieri, sindicaliștii Federației Sanitas, în Piața Victoriei. Angajații din sistemul sanitar și din asistență socială au cerut demisia Guvernului, nemulțumiți de…


Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal), prin vocea europarlamentarului Maria Grapini, condamnă ferm schimbarea discreționară, fără evaluarea indicatorilor de performanță, fără organizarea unui concurs și f


Secretele bine păzite ale celei mai temute și bogate orga- nizații mafiote italiene, ‘Ndrangheta, sunt pe punctul să fie dezvăluite, unul după altul, pe măsură ce sute de gangsteri suspecți vor fi aduși în…

Galerie Foto Prima tranșă, de 14.000 doze de vaccin Moderna, ajunge astăzi, în România, iar producătorul serului anti-COVID a anunțat că acesta ar trebui să asigure o imunitate de cel puțin un an. Acestea nu vor fi…


Lipsa de credibilitate a autorităților publice atât în România, cât și la nivel internațional conduce la o manifestare substanțială a rezervei populației cu privire la administrarea vaccinului anti-Covid,…


A murit episcopul Epahiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. El fusese infectat cu coronavirus. Anunțul a fost făcut chiar de reprezentanții episcopiei.

“Cu profundă durere sufletească, aducem la cunoștința…


Prima tranșă, de 14.000 de doze de vaccin Moderna, a intrat în România, marți seară, prin punctul de trecere al frontierei Nădlac 2, anunță platforma RO Vaccinare.

Dozele vor ajunge miercuri dimineață la…


Guvernul va decide în ședința de miercuri creșterea salariului minim cu 3,1%, adică 70 de lei brut, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Digi24.

Ministrul spune că este o creștere „ancorată în…


Serviciile de securitate din SUA au avertizat Congresul că mii de simpatizanţi extremişti ai preşedintelui Donald Trump intenţionează să atace Capitoliul, Curtea Supremă de Justiţie şi Casa Albă, în…



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.