April 15, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

La mine nu a ajuns niciun ban și nu avea de ce să ajungă

4 min read



Lucian Alecu Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu respinge acuzațiile DNA conform cărora ar fi luat mită în perioada în care ocupa funcția de prim-ministru.

Acesta a afirmat că în perioada în care ocupa funcția de prmier nu s-au făcut plăți către Microsoft și, prin urmare, nu a primit „niciun ban”.

„Am o experienţă de 30 de ani, care mă face să cred că nimic nu este întâmplător. La mine nu a ajuns niciun ban şi nu avea de ce să ajungă. Dosarul Microsoft este legat de licenţele pe care statul român trebuia să le achite firmei Microsoft. În perioada mandatului meu, cu toate că au fost luate patru hotărâri de guvern, dintre care una era vizată de procurorul general de atunci, doamna Kovesi, nu au făcut decât să inventarieze licenţele Microsoft şi nu s-a plătit niciun ban către firma Microsoft în perioada mandatului meu. Deci, nu aveau cum să ajungă bani la mine. Din ce? Legătura se face cu consultanţii pe care PNL i-a avut o perioadă de vreme, care au avut un contract care a fost onorat în integralitate şi alte obligaţii nu au existat. Consultanţii au dat în judecată PNL pentru recuperarea sumei integrale a contractului. Nici eu, nici PNL nu am primit aceste sume. Această sumă de 800.000 de dolari este în capul DNA că ar fi fost într-un fel virată sau folosită de PNL. În dosar, eu nu apar ca fiind beneficiarul vreunei sume şi nici PNL, ca să fie clar”, a afirmat Tăriceanu, luni, la Antena 3.

DNA cere Parchetului General sesizarea președintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru luare de mită.  


Călin Popescu-Tăriceanu respinge acuzațiile DNA conform cărora ar fi luat mită în perioada în care ocupa funcția de prim-ministru.

Acesta a afirmat că în perioada în care ocupa funcția de prmier nu s-au…


DNA cere Parchetului General sesizarea președintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru luare de mită în perioada în care era premier.

„În…


Centrul Infotrafic anunță că luni se circulă în coloană la ieșirea de pe autostrada București-Pitești spre Bascov, județul Argeș, din cauza restricțiilor de trafic impuse după accidentul produs luni…


Primăria Generală renunță la dosarele pornite de fosta administrație împotriva presei și opozanților și care se află în prezent pe rolul instanței, anunță Nicușor Dan: „E inacceptabil să te folosești…


Majoritatea părinților, profesorilor și copiilor vor redeschiderea școlilor, după cum reiese dintr-un sondaj realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii.

Astfel, 78,4% dintre părinți şi 73% dintre…


Un tânăr de 27 de ani din Iași a murit de coronavirus, în ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică. Tânărul avea mai multe comorbidități asociate, scrie Mediafax

În România au…


Radio România Actualități îi răspunde parlamentarului Iulian Bulai, deputat USR Plus și președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, la afirmațiile față de SRR.

„În legătură cu…


Social-democrații au lansat un atac dur pe pagina de Facebook, la adresa premierului Florin Cîțu, pe care îl acuză că „minte non-stop pe banii țării, iar contribuabilii și firmele românești…


În România au fost înregistrate 1.987 cazuri noi coronavirus în ultimele 24 de ore, iar 71 de români au murit, arată, luni, raportul Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Un deces a fost înregistrat la…


Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a compromis în totalitate campania de vaccinare, iar mandatul lui Nicușor Dan înseamnă „răutate, incompetență, abuz”, consideră prim-vicepreședintele PSD, Gabriela…


Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, s-a vaccinat împotriva COVID-19, luni, 11 ianuarie, la Centrul de Vaccinare din cadrul Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”,…


Vremea se va răci din 15 ianuarie în toata țara, iar până în 20 ianuarie vor fi episoade de ger, cu temperaturi de minus 12-14 grade. După această răcire, vremea se încălzește și se va ajunge la temperaturi…


Trei sferturi dintre profesori și părinți și peste jumătate dintre copii își doresc redeschiderea școlilor, potrivit unui sondaj de opinie desfășurat online de Organizația Salvați Copiii în perioada 7 –…


Patriarhia Română anunță că se implică în vaccinare în sensul în care îi informează pe credincioși: „În acest sens, nu în altul”.

Purtătorul de cuvânt al Patrarhiei Vasile Bănescu, a anunțat,…


În ultimele trei zile, s-au înregistrat 3.526 de situaţii de urgenţă, pompierii intervenind în ţară pentru stingerea a 137 de incendii, iar echipajele SMURD au acordat prim-ajutor pentru 2.991 de persoane,…



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.