September 17, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

“Bătălia apostolică pentru apărarea credinței” – Apelul Părintelui Liviu Brânzaș, fost deținut politic și ucenic al Părintelui Dumitru Stăniloae la “Universitatea Aiud”. 90 de ani de la nașterea sa (16 decembrie 1930)

8 min read
alcooldiscount.ro noriel.ro watchshop.ro%20 evomag.ro


“Nu
se poate crede cu adevărat decât în apostolii pe care îi urăsc
și îi persecută dușmanii lui Hristos!”
Părintele Liviu
Brânzaș s-a născut
în comuna Sâniob, județul Bihor, la 16 decembrie 1930. A
fost arestat la 15
noiembrie 1951, în comuna Sudrigiu, județul Bihor, împreună cu
alte 28 de persoane, fiindjudecat de Tribunalul Militar Timișoara, deplasat la Oradea. A
primit o condamnare de 25 ani muncă silnică (sentința nr. 1/3
ianuarie 1953), din care a ispășit 13 ani. Era acuzat de activitate
legionară și implicare în rezistența anticomunistă, fiind
condamnat pentru infracțiunea de “uneltire
contra ordinii sociale”.
Alături de tânărul Liviu Brânzaș au mai fost condamnați la 25
de ani de muncă silnică fratele său Virgil Brânzaș, Petre
Stanciu și Adrian Mărăscu. Părintele Liviu Brânzaș a trecut
prin închisorile Oradea, Jilava, Minele Baia Sprie și Cavnic,
Gherla și Aiud. A participat la greva foamei de la Aiud, din care
cauză a fost transferat la închisoarea Gherla, unde a fost hrănit
forțat. Reîntors la penitenciarul Aiud, a refuzat reeducarea. A
fost izolat timp îndelungat, peste trei luni de zile, în
înfricoșătoarea Zarcă a Aiudului.
După
eliberarea din închisoare, din 31 iulie 1964, a avut gândul să
devină slujitor al Domnului. A fost admis în anul 1968, la
Facultatea de Teologie de la Sibiu. După numai un an de la începerea
cursurilor, ucenicul Părintelui Profesor Stăniloae de la”Universitatea
Aiud” devine preot. Așa cum i-a mărturisit
fostei deținute politic Aspazia Oțel Petrescu, Părintele Liviu
Brânzaș s-a
dezbrăcat de zeghea vărgată ca să îmbrace haina sacerdotală,
cele mai onorante uniforme în secolul XX, un veac ateu și
totalitar.
La Congresul Asociației Foștilor
Deținuți Politici din România, din septembrie 1991, Părintele
Liviu Brânzaș adresa un apel către preoți și laici, dar mai ales
către tineri. Redăm mai jos acest apel la demnitate națională și
moralitate al fostului deținut politic.
APEL
De
la tribuna acestui for al conștiinței și demnității naționale,
ca preot și fost condamnat la 25 de ani muncă silnică, din care am
executat 13, mă adresez preoților din țara noastră, acelor preoți
cu vocație și fervoare misionară, care în epoca ateismului
agresiv au fost soldați în prima linie, în bătălia apostolică
pentru apărarea credinței.
Pentru
orice creștin de bună credință este evident că cea mai mare
lacună a vieții bisericești a fost absența iubirii de adevăr și,
mai ales, a capacității de jertfă.
În
vremuri dificile pentru destinul creștin, a nu suferi pentru Hristos
echivalează, de fapt, cu o abdicare de la marile imperative și
constituie o impietate. Jertfa este cea mai sigură și importantă
contribuție la întărirea credinței și a Bisericii.
Nu
este permis ca un apostol să devină, sub nici o formă, colaborator
voluntar al minciunii și imposturii. Spiritul apostolic și
patriotic este categoric împotriva ideii de a servi credința prin
compromis. Acest principiu a fost formulat atât de profund de
Pascal, în timpul sublimei sale lupte pentru apărarea moralei
creștine: “Nu este permis a se săvârși nici cel mai mic rău ca
să facă să triumfe cel mai mare bine, și adevărul divin nu are
nevoie de minciuna noastră.”
Nu
este permis să afirmăm că nu am avut libertatea de a ne realiza
misiunea. Creștinul, în primul rând apostolul, are la dispoziție,
în orice condiții, o stare de maximă libertate: libertatea de a
refuza orice faptă care ar fi împotriva intereselor fundamentale
ale credinței, libertatea de a suporta consecințele demnității și
fidelității apostolice și libertatea – suprema libertate! – de
a lupta pentru credință până la martiriu. Numai așa se face
dovada credinței în înviere și în triumful final al adevărului
creștin.
Nimeni
nu este obligat să-și asume o misiune grea în vremuri de cumpănă,
dar o dată asumată, se impune datoria de a o împlini cu onoare
până la capăt. Este greu de acceptat pentru comoditatea și
lașitatea noastră că, în momentele de prigoană, locul
aspirațiilor spre culmi este în temniță.
Nu
se poate crede cu adevărat decât în apostolii pe care îi urăsc
și îi persecută dușmanii lui Hristos!
Lipsa
capacității de jertfă a determinat slăbirea prestigiului
Bisericii și are în prezent drept consecință inadmisibila rușine
ca în străvechea noastră patrie creștină, presupusă a fi
de-acum liberă, creștinii care formează majoritatea zdrobitoare a
populației să ajungă în situația paradoxală de a cerși de la o
minoritate de atei și liberi cugetători dreptul de a face instruire
religioasă tineretului.
Catehizarea
copiilor botezați era o datorie primordială, pe care nu trebuia să
o aprobe nimeni și care trebuia îndeplinită în epoca ateistă, cu
orice risc, căci avea o prioritate și importanță absolute în
raport cu orice altă activitate a clerului.
Astăzi
poporul român dorește ca biserica strămoșească să-și
îndeplinească misiunea esențială de a fi un autentic far
spiritual în crepusculul și dezorientarea morală din țară. În
această acțiune vitală pentru renașterea românească, Biserica
trebuie să capteze și să determine forțele morale ale societății
și, în primul rând, puterea morală a celor care au pătimit în
închisori.
În
numele interesului creștin, preoții – mai ales cei tineri –
trebuie să fie admiratorii principali și simpatizanții firești ai
celor care au pătimit pentru Hristos și pentru apărarea valorilor
creștine. Acești luptători, la rândul lor, trebuie să fie primii
colaboratori ai clerului la renașterea spirituală a neamului și la
întărirea prestigiului Bisericii.
În
această luptă și martirii noștri vor fi prezenți. Jertfa celor
morți în lanțuri și îngropați în cimitire fără cruci și
nume va pătrunde cu lumina și forța ei răscolitoare în
conștiința generațiilor viitoare.
Există
în creștinismul românesc o dorință de a pune în evidență și
de a valorifica patrimoniul moral realizat de-a lungul istoriei
noastre. Constantin Brâncoveanu și Ștefan cel Mare au fost
sanctificați demult de evlavia populară.
Ar
fi un act de dreptate în favoarea credinței, dacă Biserica și-ar
îndrepta atenția spre universul închisorilor.
Închisorile
politice din România au fost veritabile catacombe în care se
suferea și se murea pentru Hristos!
Așa
cum tânărul italian Giorgio Frassati, trăitor în veacul nostru,
prin puritatea și frumusețea vieții lui, a intrat în calendarul
Bisericii Catolice, tot așa ar putea intra în panteonul evlaviei
ortodoxe românești tineri ca Valeriu Gafencu, Gheorghe Jimboiu și
alții.
Ei
au creat prin trăirea lor culmea sfințeniei și prin moartea lor
eroică în închisorile prigonitorilor credinței lui Hristos au
devenit martiri și pot constitui modele contemporane de sfințenie
și mărturisire creștină, modele atât de necesare pentru
eficacitatea educației morale a tineretului și a efortului de
restaurare a prestigiului Bisericii.

adresez acum și vouă, tineri ai României, căutători zbuciumați
ai unui ideal care să fie de dimensiunea aspirațiilor voastre spre
perfecțiune și absolut.
Constituiți-vă
în pelerini la „locurile sfinte” ale românismului: Aiud,
Gherla, Pitești, Jilava, Canal, minele de plumb din Maramureș și
celelalte. Priviți printre zăbrele în adâncurile ocnei! Priviți
îndelung și cu evlavie acele catacombe în bezna cărora a fost
crucificată elita acestui neam.
Cautați
să cunoașteți care a fost idealul spiritual și național al
acestor luptători care au salvat onoarea neamului, căci jertfa lor
a făcut ca acest popor să nu fie acoperit de rușinea de a fi fost
ocupat și comunizat fără nici o rezistență.
Căutați
să descoperiți secretul forței lor morale care i-a făcut capabili
să suporte suferințele iadului creat pentru exterminarea lor.
Deșteaptă-te
tineret al României și nu uita aceste adevăruri pe care le rostim
în acest moment de răscruce:
Acolo
unde sunt foștii deținuți politic, acolo este cu adevărat
conștiința și inima acestui neam, acolo este autoritatea morală
din această țară.
Numai
ei pot să vorbească, fără să mintă, despre dragostea de neam și
despre interesele naționale.
Numai
ei pot să facă referire, fără să roșească, la spiritul de
abnegație și sacrificiu.
Numai
ei pot să pronunțe, fără să comită un sacrilegiu, numele lui
Horia, Cloșca și Crișan, al lui Avram Iancu sau al lui Eminescu.
Istoria
vieții lor este un zornăit lung de lanțuri.
Faceți
tăcere în conștiința și inima voastră ca să-l auziți!
Puneți-vă
aspirațiile și lupta voastră sub tutela lor morală. Numai de la
ei poate porni adevărata renaștere creștină și națională din
țara noastră, renașterea pe care o dorește cu ardoare sufletul
vostru încă nealterat.
Nu
pot fi servanții de ieri ai internaționalismului proletar iubitorii
de azi ai națiunii.
Nu
pot fi slujitorii de ieri ai imensei minciuni care a fost comunismul
luptătorii de azi pentru adevăr.
Nu
pot fi ateii și cinicii de ieri filantropii și apărătorii de azi
ai credinței strămoșești.
Ar
fi de-a dreptul grav pentru viitorul acestei țări dacă tineretul
și-ar da adeziunea și ar năzui spre alt ideal decât cel al celor
care și-au sacrificat tinerețea pe altarul iubirii de neam și
credință și dacă ar urma alt drum decât al celor care au intrat
în luptă împotriva forțelor satanice din acest veac, fără alt
ordin de chemare decât cel al conștiinței și fără alt beneficiu
decât cel al suferinței și al sacrificiului.
Numai
pe calea indicată de o mână însângerată de lanțuri veți putea
găsi adevărul și sensul vieții voastre.

adresez încă un îndemn care aș vrea să aibă forța și
rezonanța unui testament:
În
cimitirele fostelor închisori și lagăre ale morții din România
zac osemintele atâtor eroi și sfinți ai neamului, peste care calcă
profanatoare uitarea și lipsa de bun simț și respect ale celor
care se numesc români. Este un sacrilegiu cutremurător ca pe
osemintele acestor martiri adevărați ai neamului să se ridice
garaje și cotețe de porci, așa cum se întâmplă astăzi la Aiud.
Chiar
și în legislația comunistă erau prevăzute sancțiuni pentru
profanarea mormintelor, legislație care nu apăra – desigur – și
mormintele adversarilor comunismului.
Sănătatea
morală a unui popor se probează prin gradul de respect și pietate
pe care îl manifestă față de eroii și sfinții săi.
Voi,
tineri ai României, ștergeți această blasfemie la adresa celor
mai sacre valori românești! Când noi, ultimii supraviețuitori ai
prigoanei comuniste, nu vom mai fi, ridicați pe mormintele eroilor
un mausoleu demn de imensa lor jertfă și, prin idealismul eroic pe
care l-ați învățat de la ei, continuați flacăra idealului pe
care ei l-au aureolat și l-au făcut nemuritor prin jertfa lor.

evomag.ro otter.ro kitunghii.ro vivacredit.ro

Pr.
Liviu Brânzaș



Citește mai departe

alcooldiscount.ro chilipirul-zilei.ro/ evomag.ro chicco.ro vivacredit.ro

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.