January 24, 2021

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Vaccinul Pfizer/BioNTech va fi evaluat până la finalul anului. În ianuarie, ar putea fi avizat un nou vaccin

2 min read
albirea-dintilor.com alcooldiscount.ro espressocafe.ro



De Andi Badea.Publicat: 01.12.2020, 18:29.
Actualizat: 01.12.2020, 18:39

Alianţa Pfizer/BioNTech a anunţat marţi că a depus o cerere de autorizare condiţionată a vaccinului său – BNT162b2 – împotriva covid-19 în Uniunea Europeană, la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), exprimându-şi speranţa distriburii vaccinului până la sfârşitul lunii, relatează AFP.

Vaccin anti-coronavirus Profimedia Images
Germania va începe vaccinarea anti-coronavirus din ianuarie 2021.
Vaccinul Pfizer-BioNTech ar putea fi evaluat până pe 29 decembrie 2020.
”Cererea oficială” a fost depusă la EMA luni, a anunţat într-un comunicat compania germană BioNTech, asociată cu laboratorul american Pfizer, după ce rezultatele testelor clinice la scară mare au arătat o eficienţă de 95% a vaccinului lor.

Alianţa a depus deja astfel de cereri în Statele Unite şi Marea Britanie.
”Ştim de la începutul acestei călătorii că pacienţii aşteaptă şi suntem pregătiţi să expediem doze de vaccin împotriva covid-19 imediat ce ne-o va permite autorizarea”, a anunţat într-un comunicat CEO-ul Pfizer Albert Bourla, potrivit News.ro.

teilor.ro watchshop.ro%20 provident.ro%20 case-smart.ro

Alianţa se află în concurenţă cu firma americană Moderna, care a anunţat luni că a cerut atât EMA, cât şi FDA, autorizarea de urgenţă a vaccinului său.
EMA, cu sediul la Amsterdam, a anunţat că ar putea evalua vaccinul BioNTech-Pfizer până cel mai târziu la 29 decembrie, iar vaccinul Moderna până la 12 ianuarie, scrie Deutsche Welle.
Vaccinul Moderna poate fi păstrat la o temperatură de minus 20 de grade Celsius, în timp ce vaccinul Pfizer se păstrează de minus 70 de grade Celsius.

Vaccinare din ianuarie, în Germania
Pe de altă parte, ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn a anunţat că Guvernul german intenţionează să vaccineze împotriva covid-19 – începând din ianuarie – persoanele cele mai vulnerabile, relatează DW
”Este adevărat, iar noi am spus-o mereu, lunile reci de iarnă, în care stăm mai mult timp înăuntru, vor fi partea cea mai dificilă. Este valabil până la sfârşitul iernii”, a declarat pentru Deutschlandfunk Spahn.
Vaccinul urmează să fie administrat de către personal medical, în cadrul unor echipe mobile, la centre speciale de vaccinare.

Persoanele vulnerabile, medicii şi personalul medical urmează să fie vaccinaţi primii.
Spahn anunţa luna trecută că Germania urmează să primească 100 de milioane de doze de vaccin BioNTech/Pfizer.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.