December 5, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Mulți pacienți cu forme severe de Covid-19 ajung pe secțiile ATI direct de acasă, susține managerul de la “Marius Nasta”

2 min read



Tot mai mulți pacienți cu forme grave de Covid-19 ajung la spital direct pe secțiile ATI, susține Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București. Ea susține că aceste persoane nu apelează la medicul de familie sau serviciul 112 decât când nu mai pot respira.

Mulți pacienți cu forme severe de Covid-19 ajung pe secțiile ATI direct de acasă DPA Images / Marijan Murat via Hepta
Beatrice Mahler a spus că mulți dintre pacienții care vin cu forme severe de pneumonie cauzată de Covid-19, nu sunt testați pentru această boală.
Medicul atrage atenția că totuși există soluții pentru cei cărora le este teamă că nu vor găsi locuri în spital.
Beatrice Mahler a declarat, la Digi24, că aceste persoane nu apelează la medicul de familie sau serviciul 112 decât atunci când nu mai pot respira.

„Este o situație care a început să fie prezentă în ultimele zile sau pe care eu am constatat-o la Institutul Marius Nasta ca fiind prezentă sau din ce în ce mai frecventă. Pacienți cu forme severe de afectare care ajung în Institut cu saturații de 50-60%, veniți direct de la domiciliu, netestați și care nu se reușește compensarea stării lor de insuficiență respiratorie și necesită internarea în terapie intensivă. Nu înțeleg de ce aceste persoane așteaptă să se vindece la domiciliu atunci când văd că starea lor de sănătate nu e bună și nu apelează la medicul de familie sau la serviciul 112, decât într-un moment în care riscul pentru viața lor este major”, a spus Beatrice Mahler.
Managerul a adăugat că sunt probleme cu locurile în spitale, dar întotdeauna se găsește o soluție pentru pacienți.

”Există o problemă a locurilor în spitale dar întotdeauna încercăm și în spitalele unde în acest moment la “Marius Nasta” locurile sunt complet ocupate. Dacă ajunge un pacient, împreună cu centrul operativ găsim o soluție. Undeva în România găsim un pat pentru acest pacient”, a afirmat Mahler.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.