December 5, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Ionuţ Dumitru (Raiffeisen): Deficitul bugetar al României ar putea fi peste 9,5% în acest an

2 min read



Raiffeisen Bank estimează că România va finaliza acest an cu un deficit bugetar de 9,5% şi există riscul ca valoarea indicatorului să fie chiar mai mare decât această prognoză, ca urmare a impactului pandemiei în economie, a declarat, joi, Ionuţ Dumitru, economistul-şef al băncii şi fostul preşedinte al Consiliului Fiscal.El a participat la conferinţa “Evoluţia economiei în sectoare-cheie 2020″, organizată de Consiliul Concurenţei şi PRIA Events.”Problema majoră a economiei noastre este deficitul bugetar care a ajuns deja la 6,1% din PIB în septembrie. Aţi văzut rectificarea bugetară, la rectificări deficitul a tot crescut şi suntem acum la 9,1% (estimare oficială pentru finalul anului – n.r.). Estimarea noastră a fost de la început 9,5% şi se pare că estimările oficiale se apropie de ce vedeam noi. Riscurile sunt chiar să avem un deficit mai mare de 9,5%, date fiind ultimele evoluţii la nivelul crizei sanitare şi impactul lor în economie”, a precizat reprezentantul Raiffeisen.Potrivit acestuia, suportul oferit de statul român pentru mediul economic a fost mai mic decât în alte state, însă România avea deja un deficit foarte mare încă de anul trecut şi, din această cauză, a avut un spaţiu de manevră mai mic.”Povara cheltuielilor publice este destul de mare, avem cheltuieli mari cu salariile şi asistenţa socială. Salariile se apropie de 12% din PIB, faţă de media europeană de 10%, în condiţiile în care veniturile fiscale din România sunt de 27% din PIB, versus media europeană de 40% din PIB. În total factura socială are un nivel foarte înalt, consumă cam toate veniturile din taxe şi impozite”, a continuat bancherul.El a arătat că veniturile din taxe nu ar fi putut acoperi o creştere a pensiilor cu 40%.”Dacă s-ar majora pensiile cu 40%, am fi într-o situaţie inedită, fără precedent, în care să nu ne ajungă toate veniturile din taxe şi impozite să plătim salarii şi asistenţă socială, în primul rând pensii, ceea ce este o situaţie de negestionat, aş spune”, a completat Dumitru.Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat miercuri că a treia rectificare bugetară din acest an prevede un deficit bugetar majorat la 9,1% din Produsul Intern Brut, de la 8,6% anterior.”Ministerul Finanţelor Publice propune o rectificare bugetară cu un deficit de 9,1% din Produsul Intern Brut şi o contracţie economică de 4,2%”, a precizat ministrul Finanţelor. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.