November 27, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Vlad Gheorghe (USR), protestatar bătut pe 10 august, și-a preluat mandatul de europarlamentar

2 min read



Vlad Gheorghe (USR), jurist, specializat în drept administrativ-fiscal, fonduri europene și achiziții publice, și-a preluat mandatul de europarlamentar.

Acesta este una dintre cele mai cunoscute victime ale violențelor din data de 10 august 2018. Imaginile în care Vlad Gheorghe stă cu mâinile ridicate, în timp ce un jandarm îl lovește cu bastonul până îl doboară, au șocat întreaga țară.După acel moment, Vlad Gheorghe spune că a decis să se implice în apărarea statului de drept ca jurist și cetățean activ, așa că a candidat în cursa internă pentru un loc pe lista partidului pentru europarlamentare, iar după votul colegilor și al românilor a preluat mandatul de europarlamentar.„La nivelul Uniunii avem Parchetul European condus de doamna Kovesi, dar e nevoie și de un cod penal european prin care să sprijinim activitatea, iar acesta este unul dintre obiectivele mele – reglementări unitare în statele membre pentru combaterea corupției. Sunt membru în Comisia pentru bugete a PE și e cu atât mai important ca România să aibă cât mai mulți reprezentanți în această comisie, mai ales acum, când ne confruntăm cu pandemia de coronavirus și efectele ei. Eu am experiență de ani buni în fonduri europene, achiziții publice și voi lucra ca banii europeni care ajung în România sa fie cât de mulți posibil și alocați acolo unde este nevoie de ei: în infrastructură, sănătate, educație, locuri de muncă. Dar degeaba putem accesa până la 80 de miliarde în următorii ani dacă permitem să fie iar risipiți din cauza corupției. 
Mai mult, cu alegerile care se apropie, aș vrea să nu uităm cozile la votul din diaspora – românii și toți cetățenii europeni merită să își exercite acest drept fundamental în cele mai bune condiții, deci e nevoie soluții pentru vot prin corespondență, vot electronic și digitalizarea procesului electoral – un alt obiectiv. Eu sunt bucureștean și știm cu toții că în ultimii ani, apa caldă și căldura nu au fost priorități ale primăriei, dar iepurașii de plastic și pomenile electorale, da. Participarea cetățenilor la deciziile care îi privesc la nivel local, inclusiv bugetarea participativă trebuie să devină o regulă la nivelul României și al UE, iar acesta este al treilea obiectiv pentru mine. Cred cu tărie că românii merită infrastructură, educație, sănătate, un trai cu-adevărat european și o țară ca afară. Le vom avea doar când vom scoate din rădăcini corupția, cu toată caracatița ei. De la Bruxelles voi continua și sprijini această luptă pe toate căile posibile”, a declarat Vlad Gheorghe pentru Știrile PRO TV.Vlad Gheorghe a fost din 2016 membru al echipei juridice USR din Parlamentul României.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.