November 24, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Ungaria prelungeşte cu încă două luni starea de urgenţă, din cauza Covid-19

2 min read



De Cornel Preda.Publicat: 18.11.2020, 16:31.
Actualizat: 18.11.2020, 16:32

Vecinii noştri din Ungaria au decis prelungirea stării de urgenţă până la începutul lunii februarie 2021, pentru a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei Covid-19.

O femeie în vârstă părăseşte spitalul Janos din Budapesta Profimedia Images
Peste 4.200 de noi cazuri şi 99 de decese au fost înregistrate miercuri în Ungaria
Aproape 3.400 de persoane au murit din cauza Covid-19 în ţara vecină
Restricţiile actuale din Ungaria urmau iniţial să se încheie la 11 decembrie, dar au fost prelungite cu două luni suplimentare, conform unui decret guvernamental adoptat marţi noapte.

Astfel, va rămâne în vigoare interdicţia de circulaţie între orele 20.00 şi 05.00, interdicţia privind adunările şi trecerea la cursuri online pentru licee şi universităţi.
Numărul de contaminări cu noul coronavirus este în creştere din septembrie, însă abia la începutul lui noiembrie guvernul lui Viktor Orban a decis să înăsprească restricţiile.

Ungaria a ajuns la 4.000 de cazuri noi zilnice
Peste 4.200 de noi cazuri şi 99 de decese au fost înregistrate miercuri, în uşoară scădere după recordurile din ultimele săptămâni în această ţară cu o populaţie de 9,8 milioane de locuitori, care a fost mai degrabă ferită de primul val din primăvară.
În prezent, aproape 7.500 de bolnavi sunt spitalizaţi, dintre care 581 sunt conectaţi la ventilatoare.

În total, 3.380 de persoane au murit din cauza COVID-19 de la izbucnirea pandemiei în Ungaria, conform statisticilor oficiale.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.