November 28, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Tânăra ucisă și incendiată în Giurgiu trăia în aceeași casă cu presupușii criminali. Trei suspecți, reținuți pentru 24 de ore

4 min read



De Veronica Micu.Publicat: 18.11.2020, 08:20.
Actualizat: 18.11.2020, 08:22

Apar detalii înfiorătoare în cazul tinerei ucise și incendiate pe un câmp din Giurgiu. Potrivit procurorilor, Mihaela Sabina Mircea, de 32 de ani, practica prostituția și locuia în aceeași casă cu presupușii criminali. De asemenea, polițiștii au găsit mașina cu care a fost transportat cadavrul.

Tânăra ucisă și incendiată în Giurgiu trăia în aceeași casă cu presupușii criminali. Trei suspecți, reținuți pentru 24 de ore
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Mihaela Sabina Mircea, mama unui copil de opt ani, ar fi fost ucisă în casa unde locuia cu presupușii criminali.
Femeia ar fi practicat prostituția, iar mobilul crimei au fost “neînțelegeri intervenite între aceștia în interiorul locuinței”.

Aseară, trei suspecți au fost aduși la audieri, existând indicii privind implicarea acestora în cazul uciderii și incendierii tinerei găsite pe marginea unei șosele din Ghimpați, județul Giurgiu.

Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați judecătorilor pentru emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile.
Redăm mai jos, integral, comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu:
“Ca urmare a vizionării și analizării minuțioase a camerelor de supraveghere coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză și alte probe administrate a fost identificat autoturismul cu care a fost transportat geamantanul în care se afla corpul victimei.

La data de 17.11.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu împreună cu ofițeri de poliție din cadrul IGPR – Direcția de Investigații Criminale și IPJ Giurgiu – Serviciul de Investigații Criminale au efectuat mai multe percheziții domiciliare în vederea identificării locului în care a decedat victima și completării probatoriului.
Cu această ocazie a fost ridicat autoturismul mai sus menționat.
S-a stabilit că victima practica prostituția, locuia împreună cu autorii, iar mobilul faptei de omor a constat în neînțelegeri intervenite între aceștia în interiorul locuinței.
Au fost audiate în cauză mai multe persoane, iar față de trei dintre aceștia s-a dispus continuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și profanare de cadavre, luându-se măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape a procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesul de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Cine era tânăra ucisă în Giurgiu
Oamenii legii au reuşit săptămâna trecută să o identifice, după 7 zile de investigaţii, pe tânăra ucisă cu bestialitate, băgată într-o valiză şi incendiată pe un câmp din Ghimpaţi, judeţul Giurgiu.
Era vorba despre Mihaela Sabina Mircea. Femeia era divorţată, avea un copil de opt ani pe care îl creştea singură şi era angajată. Locuia într-un cartier rezidenţial din oraşul Buftea din Ilfov.
Victima a fost identificată științific.

O contribuție esențială în identificarea cadavrului cu identitate necunoscută au avut-o polițiștii criminaliști și medicul legist responsabil de caz, prin probele papilare recoltate cu ocazia necropsiei care au condus la identificarea victimei prin examinarea în baza de date AFIS a Institutului Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Ucisă, bagată într-un geamantan și incendiată
Un apel la 112 a declanșat alerta la Poliția din Giurgiu, atunci când un bărbat a sunat și a anunțat că pe câmpul dintre localitățile Valea Plopilor și Ghimpați arde un cadavru omenesc.
Polițiștii au sosit imediat, apoi și criminaliștii, la fața locului fiind descoperit cadavrul unei femei, care se afla pe fragmentele unei valize. Femeia era dezbrăcată atunci când i s-a dat foc. Nu avea asupra ei acte sau bijuterii.
Tânăra a fost carbonizată în proporție de 90%, însă criminaliștii au reușit să determine câteva lucruri foarte importante.
Anchetatorii au stabilit atunci că femeia ar avea până în 30 de ani, iar după efectuarea autopsiei s-a constatat că prezenta plăgi la nivelul capului, produse prin lovire cu un corp dur tăietor.
Prezenta fractură sternală și costală, iar decesul a avut loc ca urmare a șocului traumatic și hemoragic, în contextul politraumatismului.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.