November 27, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

12 spitale deschise pentru pacienţii Covid-19, în cea mai neagră zi pentru români

3 min read



Video

De Ema Schweninger.Publicat: 18.11.2020, 19:27.
Actualizat: 18.11.2020, 19:33

Au trecut 10 zile de când România a intrat în a doua carantină, dar cifrele în loc să scadă, cresc. Suntem în ziua unui nou record absolut, ce pune şi mai mare presiune pe sistemul sanitar îngenuncheat deja de virus.

Autorităţile caută cu disperare soluţii pentru bolnavi.
Încă 12 spitale vor primi pacienţi cu coronavirus.
Klaus Iohannis, președintele României: Deja începem să vedem efectele măsurilor luate.

În timp ce preşedintele e convins de efectul carantinei de noapte, statisticile îl contrazic: 10.269 de români au fost depistaţi pozitiv de ieri până azi. Un record absolut de la începutul pandemiei! Practic, unul din patru oameni testaţi are virusul.
O situaţie incredibilă iese la iveală la liceul militar din Breaza, acolo unde se presupune că se respectă întocmai rigorile legii. Plutoane întregi de elevi cantonaţi acolo s-au infectat, iar medicii din Câmpina se plâng că spitalul este supraagomerat acum. Şcolile militare au rămas deschise. Reprezentanţii liceului militar nu vor să comenteze situaţia.

Conducerea insituţiei de învăţământ a decis să-i cheme pe elevi la cursuri chiar dacă şcolile sunt închise de o lună în toată ţara. În faţa valului tot mai mare de infectări, oficialii au decis că alte 12 spitale să preia pacienţi COVID.
Ludovic Orban – prim-ministrul României: Obiectivul nostru este că, în termen de o săptămâna, să creștem cu peste 200 de locuri numărul de locuri din secțiile AȚI.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: În acest moment există în evaluarea noastră 1398 de paturi de terapie intensivă suport covid și sunt peste 200 de paturi libere.

La Bucureşti, spitalul Sfânta Maria va pune la dispoziţie şase paturi AȚI pentru cei infectaţi cu Sars Cov 2. Pe lista aprobată de autoriăţi se află şi Spitalul Cantacuzino, care devine unitate COVID, cu opt paturi AȚI. Pacienţii cu boli cronici s-au grăbit astăzi să ajungă la medic înainte să nu mai aibă acces.
Bătrân: Pe noi ne va afecta că nu mai avem acces să mai intrăm să ne facem tratamentul respectiv pt bolile cronice care le avem și tot ne amână, ne amână de 6 luni de zile.
Pacient: Pentru noi pacienții care suntem cu alte boli va fi o problema pt că noi facem niște analize periodice și acum nu o să le mai facem la 3 sau 6 luni.
La Miercurea Ciuc, un nou spital modular pentru suspecţii de coronavirus a fost amplasat lângă Spitalul de Urgenţă. Are 20 de paturi şi de mâine va primi primii pacienţi

Borboly Csaba, președinte CJ Harghita: Va deservi și va dezumflă cumva situația din spitalul județean și chiar din celelalte spitale din județul Harghita.
Spitalul Municipal Hunedoara ar putea fi transformat şi el în unitate COVID, însă propunerea se loveşte de opoziţia autorităţilor locale.

Dan Bobouţanu, primar Hunedoara: Cred că nu este o decizie înțeleaptă și în niciun caz nu este o decizie bună de a transformă tot spitalul în spital covid.
Radu Budae, manager spital: Se privează populația municipiului Hunedoara, aproximativ 70 de locuitori, dintre care 20 de mii de pensionari, de servicii medicale pt pacienții non covid.
Sibiul, cel mai roşu judeţ al României, cu peste 9 cazuri la mie şi cu municipiul în carantină de trei zile, caută măsuri eficiente pentru a ţine situaţia sub control. La DSP a fost adusă o conducere militară.
Col. dr. Daniel Chelcea, director DSP Sibiu: Este în mod evident o situaţie dificilă. Am avut deja parte în această dimineaţă de discuţii cu mare parte a angajaţilor urmând să vedem unde sunt situaţiile de urgenţă.
1.174 de bolnavi sunt internaţi acum în secţiile de Terapie intensivă. 168 de români au murit în 24 de ore din cauza coronaviruslui.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.