December 4, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

MedLife pune la dispoziţia autorităţilor spitalul MedLife Genesys din Arad, pentru suport Covid

4 min read



MedLife pune la dispoziţia Ministerului Sănătăţii în calitate de unitate suport Covid spitalul MedLife Genesys din Arad, cea mai mare unitate medicală a grupului din vestul ţării, acesta fiind al doilea spital privat din România care se alătură sistemului medical public, urmând să fie reconfigurat pentru a trata cazurile medii şi grave, ce necesită internare la terapie intensivă, potrivit unei informări a Grupului, publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).”Venim în sprijinul autorităţilor statului pentru a lupta împreună împotriva pandemiei de Covid-19 şi punem la dispoziţie întreaga unitate spitalicească ce include 20 de paturi cu prize de oxigen şi pateu paturi ATI, asigurând spaţiul, personalul medical, aparatura medicală de ultimă generaţie şi logistica necesară desfăşurării activităţii de tip suport în această perioadă. Toată activitatea obişnuită a spitalului de până acum se va opri, nu se vor mai efectua naşteri şi nici alte tipuri de operaţii, cât timp acesta va fi parte din circuitul de spitale suport Covid. Sperăm astfel să uşurăm povara care este acum asupra sistemului sanitar şi să oferim pacienţilor din zona de vest a ţării şansa de a primi îngrijirea de care au nevoie în această situaţie delicată. Avem o echipă medicală dedicată de profesionişti care va asigura îngrijire şi tratament
pacienţilor infectaţi. Totodată, pacienţii din vest, care vor avea nevoie de intervenţii chirurgicale care nu suportă amânare, vor fi transferaţi către Spitalul nostru Polisano din Sibiu, unde am pregătit toată logistica necesară pentru astfel de situaţii”, a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi director general al MedLife Group.Potrivit documentului, adiţional pacienţilor Covid, MedLife vine şi în sprijinul pacienţilor cronici, cu alte patologii. Astfel, unitatea MedLife Genesys din Arad a configurat zona de clinică, astfel încât activitatea din cabinetele de specialitate pentru monitorizarea pacienţilor cu alte boli, cât şi activitatea din laborator să nu se intersecteze cu circuitele pentru spital.”Vor fi luate toate măsurile necesare pentru a ne desfăşura în continuare activitatea medicală în condiţii de maximă siguranţă şi securitate, atât pentru personalul medical, cât şi pentru pacienţi. Ca şi până acum, vor fi respectate cu stricteţe normele de siguranţă impuse, personalul medical din ambulator şi spital va fi testat periodic, pentru a ne asigura că aceştia sunt bine şi pot interacţiona în condiţii de maximă siguranţă cu pacienţii. Pacienţii nu trebuie să se îngrijoreze, am luat toate măsurile de siguranţă pentru a ne desfăşura activitatea din ambulatoriu în regim normal. În ceea ce priveşte secţia de pediatrie, pentru siguranţa copiilor, specialităţile de chirurgie pediatrică şi cardiologie pediatrică îşi vor muta activitatea în corpul secundar al Hyperclinicii MedLife Genesys. Mai mult decât atât, vom spori activitatea pentru consultaţiile online, astfel încât pacienţii să poată beneficia de tot suportul medicilor în toată această perioadă critică”, a afirmat Adrian Jivan, manager MedLife Genesys Arad.Încă de la începutul pandemiei, potrivit reprezentanţilor companiei, MedLife şi-a concentrat activitatea în sprijinul pacienţilor, oferind serviciile de care au avut în mod special nevoie în această perioadă. S-au creat circuite dedicate pentru a prelua în siguranţă pacienţii cu nevoi speciale: pacienţi oncologici; gravide; pacienţi cu patologie cardiacă, diabet şi nu numai, şi, totodată, s-au întărit echipele de chirurgie pentru a prelua în cel mai scurt timp pacienţii care au nevoie de operaţii chirurgicale.Mai mult decât atât, s-au dezvoltat programe de screening pentru pacienţii care au trecut prin infecţia cu noul coronavirus. În paralel, s-au făcut toate demersurile pentru a veni în sprijinul autorităţilor. În acest sens, s-au dezvoltat în timp record patru laboratoare Covid în zone care au avut reală nevoie de creşterea capacităţii de testare: Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Sfântu Gheorghe, acesta din urmă ajutând la creşterea capacităţii de testare în judeţul Covasna, conform informării.Totodată, au fost demarate o serie de programe sociale care au venit să sprijine diverse categorii cheie: programul de testare pentru HoReCa, programul de testare pentru învăţători, programul de donare de plasma etc.În plus, MedLife a demarat o serie de studii de piaţă cu privire la imunizarea populaţiei, secvenţierea genomului şi evoluţia anticorpilor, finanţate în totalitate din resurse proprii şi care au fost puse la dispoziţia autorităţilor pentru a-i sprijini în managementul decizional al acestei pandemii, iar demersurile vor continua în acelaşi ritm, spun reprezentanţii companiei.”Avem în plan să investim resurse importante pentru proiecte dedicate reabilitării pacienţilor post-Covid, să creştem capacitatea de testare Covid prin deschiderea a noi laboratoare, să continuăm demersurile de cercetare şi să dezvoltăm programele de screening pentru pacienţi cu o atenţie sporită în zona de digitalizare şi medicină personalizată”, a adăugat preşedintele MedLife Group. AGERPRES/(AS – editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.