December 4, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

ISJ Constanța, drept la replică cu privire la inspecțiile de la cursurile online

3 min read




„În conformitate cu prevederile legale în vigoare, Inspectoratul Școlar Județean Constanța este instituția care exercită atribuțiile de îndrumare și control în aplicarea legislației din învățământ și monitorizează calitatea activităților de predare-învățare, precum și respectarea standardelor naționale/indicatorilor de performanță, prin inspecția școlară.În acest context pandemic, Ministerul Educației și Cercetării a transmis la începutul lunii octombrie 2020 precizări clare referitoare la organizarea și desfășurarea activității de inspecție școlară, în anul școlar 2020-2021. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prin inspectorul de dezvoltare a resursei umane, a transmis cadrelor didactice din sistem două proceduri, după cum urmează: Procedura privind organizarea și desfășurarea activității de inspecție școlară (grade didactice și definitivat) în anul școlar 2020-2021 și Procedura privind întocmirea, transmiterea și arhivarea documentelor asociate inspecțiilor școlare susținute în anul școlar 2020-2021. Acestea au fost comunicate public, pe site-ul www.isjcta.ro, secțiunea Forum.Conform acestor precizări, în situația restrângerii sau suspendării activităților didactice care impun limitarea prezenței fizice a elevilor în unitățile de învățământ, inspecțiile școlare curente din cadrul examenelor pentru obținerea/echivalarea gradului didactic I și II, a inspecțiilor speciale din cadrul examenului pentru obținerea gradului didactic II și a inspecțiilor de specialitate din cadrul examenului pentru definitivare în învățământ se susțin on-line.Inspectorul școlar/metodistul, stabilește împreună cu candidatul și directorul unității de învățământ, data și intervalul orar de desfășurare a celor 4 activități didactice. Având în vedere faptul că, în scenariul 3 elevii și cadrele didactice participă la cursuri din afara unității de învățământ (on-line), exclusiv prin intermediul tehnologiei, inspectorul școlar/membrii comisiei se conectează respectând același algoritm ca și elevii care învață în sistem on-line, prin afiliere la clasa/clasele virtuale la care se desfășoară inspecția.În acest context, subliniem că nu se utilizează „adresele de acasă ale profesorilor”, participarea inspectorilor/metodiștilor la lecții realizându-se prin intermediul platformei educaționale puse la dispoziție de către unitatea de învățământ. Aceste platforme pot fi atât gratuite, oferite de către Ministerul Educației și Cercetării, cât și achiziționate de către instituțiile școlare, în funcție de priorități și de resursele disponibile.Precizăm că planificarea și organizarea inspecțiilor speciale pentru obținerea gradului didactic I și echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I se realizează de către centrul universitar în care cadrul didactic susține examenul, cu acordul candidatului și al membrilor comisiei.În această perioadă inspectorii școlari își desfășoară activitatea respectând Procedura ISJ care reglementează modalitatea de organizare și desfășurare a inspecției școlare, conform tuturor prevederilor legale, fără afectarea actului educațional și fără a produce disconfort elevilor și cadrelor didactice. Inspecția nu implică nicio deplasare în unitatea de învățământ și nici la domiciliul cadrelor didactice, documentele care țin de activitatea de preinspecție fiind furnizate electronic comisiei respective.În ceea ce privește afirmația conform căreia profesorii nu doresc să predea on-line, menționăm că, în cadrul tuturor conferințelor de presă organizate săptămânal de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța s-a transmis faptul că, din centralizările primite de la managerii școlari, nu s-au semnalat situații de acest tip.În concluzie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța derulează în această perioadă numai inspecții de tipul celor menționate mai sus, în condiții clare, stabilite de comun acord cu membrii comisiei și cadrul didactic inspectat“, a transmis ISJ Constanța.Citește și: Inspectoratul ȘCOLAR Județean va face INSPECȚIE la ORELE ONLINE



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.