December 5, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

INTERVIU Tatiana Ţîbuleac, scriitoare: Cultura nu poate să se oprească. E un monstru splendid cu o mie de capete, o sută de mâini

6 min read



ICR Paris: Cum ai trăit această închidere a lumii culturale, acest moment în care domeniul digital pare să fi pus stăpânire pe lumea reală ?Tatiana Ţîbuleac: Cultura nu poate să se oprească. Asta ar însemna ca oamenii să elimine din viaţa lor pasiunea, admiraţia, multe din acele zone fragile, intime chiar, care ne definesc ca persoane. Îmi vine greu să mă gândesc la cultură ca la un singur organism, cultura e mai degrabă un monstru splendid cu o mie de capete, o sută de mâini, cultura este şi teatru şi film şi muzică şi literatură…

Pentru mine personal cultura în această perioadă a însemnat mai mult, a însemnat capacitatea de a empatiza, de a rămâne solidar, de a mă putea bucura împreună cu cineva de orice fărâmă de frumuseţe. Dacă s-a oprit cultura sper că s-a oprit doar pentru a-şi încărca bateriile, pentru a găsi noi traiectorii, noi forme de exprimare.Este adevărat că în unele domenii a fost o perioadă foarte grea şi va continua să fie foarte greu cel puţin un an-doi, dar şi acolo mă gândesc în primul rând la teatru, la muzică, acolo unde omul nu este doar audienţă, este chiar un canal de transmisie. Dar şi acolo am văzut, ieşiri din situaţie, ca să le spun aşa. Cred că pentru scriitori a fost un pic mai uşor, o carte nu are neaparat nevoie de autor pentru a transmite un mesaj, pentru a circula, pentru a ajunge în alte limbi, dar mi-au lipsit mult acele schimburi fugare de replici după o lansare de carte, mi-au lipsit întâlnirile cu cititorii.Despre tehnologii cred că de data asta, deşi ne-am obişnuit chiar să « le certăm », au fost de partea noastră, nu împotriva noastră, au ajutat, au completat, au găsit soluţii care cred că vor rămâne ca noi forme de exprimare chiar şi după pandemie. Arta, după părerea mea, nu a scăzut niciodată în timpul crizelor, ci dimpotrivă, şi nu cred că va fi diferit nici de data asta.

ICR Paris: Această criză a coronavirusului a fost pentru tine un motor de creativitate, de reînnoire şi de explorare?S-a vorbit mult despre izolare şi creativitate în ultimele luni, însă nu pentru toată lumea izolarea a însemnat şansa de a rămâne cu adevărat singur. Eu una m-am simţit foarte expusă pentru că, pe lângă scris, mai am şi alte câteva roluri, unul dintre ele fiind cel de mamă. Izolarea cu care m-am obişnuit, cu care mă împac cel mai bine, totuşi mi-a lipsit. Simt că am acumulat o parte destul de importantă de frustrare, care sper că va da roade atunci când va fi momentul potrivit.

Am luat această perioadă ca pe o şansă de a mă conecta cu trecutul familiei mele, am citit manuscrisele tatălui meu, am citit memoriile mamei despre deportările din Siberia, cred că toate acestea au deschis nişte uşi, au deschis nişte porţi la care am bătut de ceva vreme, dar cumva artificial; în schimb, în perioada asta trecerea acesta s-a întâmplat firesc; am încercat să trăiesc în linii mari mai simplu, să fac mai multe lucruri cu mâinile proprii, să mă descurc singură în mai multe situaţii, am renunţat la unele « servicii, obiecte » propuse de societatea de consum, cred că pentru totdeauna la unele servicii, de acum le creez eu şi în acelaşi timp am învăţat să apreciez mai mult unele lucruri făcute de alţi oameni, altfel. În scris am experimentat cu poemul în proză, şi mi-a plăcut foarte mult, a fost ceva neaşteptat pentru mine dar s-a potrivit cumva cu această concentraţie din jurul meu.

ICR Paris: Care au fost mijloacele de subzistenţă ale artistului în timpul izolării?Artiştii sunt diferiţi şi au vieţi diferite dar fără îndoială că au fost printre primii care au avut de suferit în acest sens. Instituţiile de cultură rămân a fi închise chiar şi acum când e toamnă, când viaţa revine încet încet la normal. Şcolile, universităţile, chiar şi restaurantele, şi hotelurile şi-au reluat activitatea. Bun, este o altă discuţie dacă un teatru plin este mai periculos decât un hotel în plin sezon de vacanţă, dar cert este că în Franţa instituţiile de cultură se vor deschide ultimele.

Sunt mulţi artişti care în această perioadă şi-au pierdut dacă nu toate sursele de venit, cel puţin o mare parte, dar în Franţa statul nu a dispărut din peisaj, artiştii nu s-au simţit abandonaţi aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, chiar şi în România, ei fiind protejaţi de un sistem social foarte bine pus la punct. Ei au primit subvenţii, au fost scutiţi de unele taxe, şi-au păstrat salariul pe mai multe luni. Desigur, acestea nu pot înlocui sentimentele unui artist atunci când îşi are publicul în faţă. Dar cel puţin artiştii în Franţa îşi pot păstra demnitatea, se pot concentra pe creaţie, pe lucrul lor, se pot gândi la noi forme de exprimare, poate mai interesante şi mai adaptate pentru viitor.

ICR Paris: Cum ne putem imagina cultura după coronavirus ? Vom putea relua vechiul mod de a trăi şi consuma cultura?Cultura de mâine sună aproape apocaliptic, totuşi sună mai bine decât cultura de ieri. Vreau să cred că va rămâne aceeaşi dar va fi mai diversă, mai deschisă spre experiment, mai puţin blazată şi mai atentă la public…s-a văzut clar, nu că ar fi fost o noutate, că fără public cultura înseamnă mii de săli închise, mii de scene închise, uşi închise…

Cred că este bine să ne amintim de acest lucru din când în când: unde este inima unui teatru, unde este inima unei librării; nu cred că suntem gata ca societate să renunţăm la metodele clasice, la cultura clasică, dar este un moment cum nu se poate mai bun să ne gândim la acel plan de rezervă şi la cum să îl punem în acţiune. Şi cine ştie, poate şi preţul culturii va creşte…

Cine e Tatiana Ţîbuleac

S-a născut în 1978 la Chişinău (Republica Moldova), şi are dubla naţionalitate română şi moldovenească. Este absolventa facultăţii de jurnalism. Tatiana Ţîbuleac a devenit cunoscută în 1995, scriind la rubrica «Poveşti adevărate», a cotidianului Flux. În 1999 s-a alăturat echipei PRO TV Chişinău, mai întâi ca reporter, apoi ca redactor şef şi prezentatoare. A lucrat ulterior şi pentru UNICEF Moldova. Din 2008 locuieşte şi scrie la Paris.

Debutul său ca scriitor datează din 2014, cu volumul de nuvele Fabule Moderne, publicat la editura Urma Ta, Chişinău şi apoi republicat la editura Libris, Brasov. În 2017 apare primul său roman: Vara în care mama a avut ochii verzi, la editura Cartier. Roman premiat de Uniunea Scriitorilor din Moldova, de revista literară Observator Cultural, la Bucureşti, şi cu premiul Lyceum la festivalul FILIT din Iaşi. Romanul a fost ulterior tradus în limba franceză, limba spaniolă şi limba germană, primind chiar premiul Booksellers Recommend 2020 for Fiction. Grădina de sticlă este cel de-al doilea roman al său, publicat de editura Cartier. Traducerea sa în limba franceză a fost publicată la editura des Syrtes, şi a primit Premiu european pentru literatură, în 2019.

Interviul video în limba franceză poate fi urmărit aici:  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.