November 24, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Cum erau filati studentii de la Babes-Bolyai de fosta Securitate. Detalii din dosare

8 min read




Inainte de 1989, Securitatea supraveghea atent centrele universitare din Romania. Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca era unul dintre obiective. Dosarul de obiectiv “Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca” era unul de “Siguranta nationala”.Mediul studentesc era atent monitorizat, dar si penetrat. Reteaua de informatori in mediul universitar, in 1985, spre exemplu, era formata din 186 de informatori, 49 de colaboratori si 12 rezidenti. De asemenea, Securitatea avea in acel an “51 de gazde de case de intalniri si 48 de surse PCR”. Astfel, la 16 februarie 1985, Inspectoratul Judetean Cluj trimite un raport Directiei I – Bucuresti, cu privire la “situatia informativ-operativa existenta in randul studentilor romani, de la invatamantul de zi, din Centrul Universitar Cluj Napoca”.Din documentele aflate in arhivele CNSAS, fondul documentar, Dosar nr.13365, vol. 1, ff 92 -95, la acea data, aflam ca reteaua informativa era structurata pe informatori, colaboratori, rezidenti, gazde de case de intalniri si surse PCR. Avand o astfel de retea extinsa, Securitatea strangea informatii legate de mediul studentesc. In raportul citat se precizeaza ca reteaua, “sub aspectul profesiei, este formata in principal din cadre didactice cu sarcini operative si personal tehnico-admnistrativ din facultati, camine si cantine studentesti”.Informatori erau peste tot, fie ca erau cadre didactice, in principal, avand “sarcini operative”, fie personal tehnico-administrativ. Reteaua era gandita pentru a acoperi informativ mediul studentesc, insa in raport se arata ca nu erau acoperiti “anii I, de la Facultatea de Constructii, Filologie, Drept, si respectiv anul III, Matematica si anul II, Conservator. Acestea vor fi acoperite informativ in cursul trimestrului I/1985”.Directia de Urmarire Informativa, preocupata de studentii care ascultau Europa LiberaPreocuparea Securitatii in ceea ce priveste mediul studentesc din Centrul Universitar Cluj Napoca era “pe linia problemei Elemente ostile din invatamantul superior, cele doua servicii de informatii interne au de lucru, din categoria cetatenilor straini, 36 elemente urmarite prin DUI (Directia de Urmarie Informativa) si 142 supravegheati informativ in cadrul dosarelor de problema ori obiectiv.” Se detaseaza prin continutul lor in special informatii obtinute in 1984 si 1985, ce vizeaza aspecte de propaganda impotriva orandurii sociale si de stat din tara noastra”. In raport apar numele unor studenti care fie ascultau Europa Libera, fie se manifestau “impotriva sistemului social-politic”, sau chiar “au facut elogiul activitatii anticomuniste pe care o desfasoara unii transfugi romani, inclusiv din cei care au devenit colaboratori ai unor posturi de radio occidentale”.Destramarea anturajelor: “Pictorii” si “Zootehnistii”Din raport reiese ca Securitatea era preocupata de faptul ca genul de propaganda de care s-ar fi facut vinovati studentii era de “factura nationalist-iredentista maghiara”, propunand “destramarea prin masuri specficie a doua anturaje”. Securitatea avea in vedere 2 anturaje. “Pictorii”, care era format din “8 studenti de nationalitate maghiara de la Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu care sub influenta unor factori de propaganda ostila din exterior s-au dedat la manifestari dusmanoase impotriva politicii partidului si statului nostru in problema nationala, avand legaturi de natura dusmanoasa inclusiv cu unii cetateni straini. In anul 1984, cei 8 studenti au fost avertizati de organele noastre, iar asupra a doi dintre ei, cunoscuti cu o situatie foarte slaba la invatatura, rectorul Institutului de Arte Palstice a decis exmatricularea lor”.Al doilea anturaj avut in vedere de Securitate era intitulat “Zootehnistii”, si era format din patru studenti care se faceau vinovati de faptul ca ascultau posturile de radio occidentale, tineau legaturi apropiate cu cetateni straini “cunoscuti cu pozitie dusmanoasa impotriva statului roman”, sau chiar exprimandu-se public prin “manifestari nationalist-iredentiste maghiare”. Studentii au fost avertizati, trei la sediul facultatii, iar unul la sediul organelor de securitate”.Vinovat ca tinea legatura cu Mihai Hurezeanu, fratele “transfugului” Emil Hurezeanu, jurnalist la Radio Europa Libera din MunchenDe asemenea, Securitatea avea ca obiectiv si penetrarea mediilor studentilor cu preocupari literare, avand in acest sens un “plan de cautare al informatiilor, obtinandu-se despre unii date din care rezulta ca au preocupari ostile”. In raport apare numele scriitorului Ovidiu Pecican, pe atunci student in anul IV al Facultatii de Istorie-filosofie, despre care in raport se noteaza ca era “membru PCR, descendent de fost cuib legionar, ne este semnalat cu manifestari ostile la adresa politicii partidului si statului nostru in domeniul creatiei literar-artistice. Intentioneaza de asemenea sa scrie – dupa propria-i apreciere – o povestire despre asa-zisa patrundere a barbarismului si primitivismului in interiorul culturii din Romania. In urma aprobarii locale de partid, sus-numitul a fost luat recent in lucru prin DUI.”Securitatea ii monitoriza atent pe studentii cu preocupari literare, mai ales pe cei concentrati in jurul revistei literare Echinox a universitatii clujene. In raport se face referire de asemenea la un student semnalat ca avea o” pozitie refractara” in legatura cu “publicarea de articole cu mesaj patriotic in coloanele revistei studentesti”, fiind vorba despre Stefanescu Lucian Cornel din anul IV al Facultatii de Filologie. “Acesta a si refuzat sa mai activeze ca redactor al revistei literare Echinox al universitatii, dar in schimb studiaza emisiunile sectiei de la Paris a postului de radio Europa Libera si mentine legaturi cu Hurezeanu Mihai, fratele transfugului Emilian Hurezeanu, devenit din anul 1984 angajat al postului de radio Europa Libera din Munchen”.Studentul, se arata in raport, “a fost si aceasta luat in lucru. In contextul obtinerii de informatii pe aceasta problematica, raportam ca in anul 1984 a fost avertizat de catre organele noastre studentul Stavaru Adrian, de la facultatea de fizica, actualmente absolvent, in timp ce era redactor al revistei de cultura Napoca Unviersitara”. Studentul era in atentia Securitatii pentru ca, pe baza informatiilor furnizate de Directia de Urmarire Informativa, acesta intentiona sa scoata din tara “in exterior, pentru publicare, unele creatii literare personale, inclusiv trimiterea unor numere mai vechi ale revistei Echinox postului de radio Europa Libera care le elogiase intr-una din emisiunile sale in urma cu 2-3 ani”.Securitatea, preocupata de studentii care doreau sa plece in OccidentUn alt capitol al preocuparilor Securitatii in ceea ce priveste mediul studentesc erau si intentiile studentilor de a pleca definitiv din tara. Fie ca isi manifestau intentiile in mediile lor, fie ca avea legaturi cu cetateni straini sau chiar isi depuneau actele pentru plecare din tara, aceste aspecte erau atent monitorizate. Raportul citat arata ca Securitatea era preocupata de “intentiile unor studenti de a pleca definitiv in Occident iar altii prin refuzul reintoarcerii in tara in eventualitatea unei calatorii turistice in exterior. Pentru astfel de intentii sunt lucrati 16 studenti. Doi dintre acestia au fost luati in lucru prin DUI (Directia de Urmarire Informativa)”. Pe lista studentilor “vinovati” de aceste intentii sunt date exemplu numele a trei studenti dintre care numele lui Hagau Ioan Mihai despre care Securitatea considera ca este important de mentionat faptul ca “are conceptii dusmanoase impotriva politicii partidului si statului nostru. Intentioneaza sa plece in RFG prin realizarea unei casatorii din interes cu o tanara de nationalitate germana. Odata ajuns in Occident motiveaza ca va reusi sa traiasca bine din ajutorul de somaj de 1200 marci (germane). Are o matusa, fosta legionara, precum si un var primar care la randul lui se afla in relatii cu o cetateana vest-germana de origine romana Walter Sofia din Munchen care ar face parte din emigratia legionara din RFG. Cazul va fi documentat si finalizat in luma martie a.c”.Nu doar atat, din raport reiese faptul ca Securitatea avea si evidenta studentilor care, la acea vreme, isi depusesera cereri la Serviciul de Pasapoarte, si anume 36 de studenti isi depusesera actele “pentru plecare definitiva din tara, 31, prin casatorii cu cetateni straini, iar 6 prin emigrare la rude, 13 solicita stabilirea in tari capitaliste din Europa, 4 in SUA, 5 in tari arabe, 2 in tari africane si 12 in Republica Populara Ungaria. In anul 1984 au plecat definitiv din tara in mod legal 6, iar 2 au refuzat sa se reintoarca din patrie din calatoriile turistice facute in exterior. Nu avem cazuri de studenti care sa fi fost prinsi in tentativa de trecere frauduloasa a frontierei ori sa fi trecut fraudulos frontiera de stat”.Securitatea Cluj destrama anturaje, avertiza studentii, prelucra contrainformativRaportul se incheie precizandu-se ca in legatura cu “masurile preventive luate in anul 1984 in sectoarele de invatamant superior, raportam ca ele se ridica la cifra de 149, dupa cum urmeaza: 23 avertizari, 13 influentari pozitive, 3 anturaje destramate, 54 informari conducatorilor institutelor de invatamant superior, 31 informari organelor de partid si Asociatia Studentilor Comunisti, 12 prelucari contrainformative si 43 individuale. Raportam ca in baza ordinelor date si a concluziilor rezultate la activitatile de bilant pe Departamentul Securitatii Statului, al Directiei I-a cat si a analizarii problemei facute la nivelul conducerii judetene Cluj, s-a intocmit un program propriu de masuri menit sa contribuie la imbunatatirea calitativa a activitatii de securitate in acest domeniu. In semestrul II/1985 vom raporta de urmare Directia I a studiului muncii informativ-operative pe linia problemei”.Ofiterul de Securitate Eugen Velea, pe lista securistilor care au supravegheat-o pe Doina CorneaRaportul este semnat de seful Securitatii, colonelul Oprea Ioan, si de seful serviciului, locotenent colonel Velea Eugen. La decenii distanta, pe seful Securitatii Ioan Oprea il gasim pe lista publicata anul acesta de europarlamentarul Lazlo Tokes si care cuprinde 37 de ofiteri si subofiteri ai fostei Securitati si ai Militiei care au urmarit, potrivit europarlamentarului, angajati si enoriasi ai Bisericii Reformate. https://www.stiridecluj.ro/politic/laszlo-tokes-a-publicat-astazi-inca-o-lista-cu-securisti-care-au-urmarit-enoriasi-ai-bisericii-reformateCat priveste pe Eugen Velea, acesta a fost, de asemenea, si unul dintre ofiterii de Securitate implicat in urmarirea Doinei Cornea, a lui Nicolae Steinhardt, Dorin Tudoran, Paul Goma sau Ioan Grosan. Mai mult, CNSAS, a decis in 2007 ca Velea a fost agent al politiei politice comuniste, ca a facut politie politica. http://www.cnsas.ro/documente/monitoare/2007/Velea%20Eugen.pdfAtributii de filaj, ascultarea telefoanelor, obtinerea de date compromitatoareVelea a condus Securitatea din Cluj intre 1976 si 1988, ocupandu-se si de urmarirea dizidentilor, nu doar a studentilor. Potrivit deciziei CNSAS din 2007, printre “atributiile” pe care ofiterul Eugen Velea care urmarea studentii, dar si dizidentii regimului comunist, erau: dirijarea retelei informative pentru a stabili preocuparile, “acivitatile clandestine”, aproba masuri informativ-operative in ceea ce priveste tintele avute, dar si “legaturile pe care le are atit in randul autohtonilor, cat si in randul cetatenilor straini, exploatarea datelor obinute prin mijloace speciale de ascultare”; “contactarea periodica a persoanei urmarite in scopul temperarii, descurajarii acesteia, precum si in vederea exploatarii sale informative”.Velea se mai ocupa, potrivit CNSAS, cu interceptarea corespondentei persoanelor urmarite, folosirea filajului, obtinerea de date compromitatoare despre persoana urmarita, “ori comiterea unor fapte care contravin legii pentru a se actiona pe linie de militie”, interceptarea convorbirilor telefonice de la domiciliul persoanei urmarite pentru “manifestari ostile la adresa oranduirii noastre socialiste”, “aproba planul de actiune pentru instalarea mijloacelor de ascultare la Clubul Universitarilor deoarece urma sa aiba loc o festivitate la care participa si persoana urmarita pentru ca sustine lipsa drepturilor si libertatilor in tara noastra”, “identificarea cercului de relatii in mediul scriitorilor, oamenilor de arta cultura, atit in Cluj, cat si in tara, dar mai ales in Bucuresti”. Motivele care stau la baza deciziei CNSAS din 2007 ofera un tablou al atributiilor si al modului de operare nu doar al celui care urmarea studentii si dizidenti, precum pe Doina Cornea, ci chiar modul de operare al Securitatii inainte de 1989. Nimic din viata privata a persoanei nu ramanea nemonitorizat, informatiile fiind obtinute ca rezultat al unei vaste retele de informatori.Citeste si https://ziare.com/stiri/securitate/dupa-35-de-ani-de-la-moartea-disidentului-gheorghe-ursu-sri-spera-ca-justitia-va-stabili-adevarul-si-condamna-explicit-in-premiera-dupa-revolutie-crimele-securitatii-1644585https://ziare.com/stiri/magistrati/prima-reactie-a-fiului-lui-gheorghe-ursu-dupa-achitarea-fostilor-ofiteri-de-securitate-sunt-stupefiat-e-o-incredibila-bataie-de-joc-o-imensa-nedreptate-1581947https://ziare.com/stiri/magistrati/prima-reactie-a-fiului-lui-gheorghe-ursu-dupa-achitarea-fostilor-ofiteri-de-securitate-sunt-stupefiat-e-o-incredibila-bataie-de-joc-o-imensa-nedreptate-1581947



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.