December 4, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Cât de repede arde costumul de protecție folosit de medici

2 min read



Video

De Sonia Simionov.Publicat: 17.11.2020, 19:46.
Actualizat: 17.11.2020, 20:58

Substanţele şi echipamentele dintr-o secţie ATI se pot transforma, în câteva secunde, din protecţie în torţe. La Piatra Neamţ, spun martorii, aceasta ar fi fost şi punctul de pornire al flăcărilor care au ucis 10 oameni.

Medicii şi asistentele nu ar fi avut destule combinezoane.
Cadrele medicale ar fi fost obligate să şi le dezinfecteze.
O echipă Observator a făcut un experiment pentru a vedea cât de repede se aprinde un costum de protecţie folosit zilnic de personalul medical.

Secţia de terapie intensivă de la Piatra Neamţ a fost o bombă cu ceas. O spun anagajaţii de acolo care au constatat demult că echipamentele şi aparatura pot lua foc la prima scânteie.
Puiu Sârbu asistent medical, Spitalul Piatra Neamţ: Ele sunt inflamabile. Vorbim de combinezoane, măşti, protectoare faciale, cizme de cauciuc, cearşafurile de unică folosinţă, tot ce vă doriţi dumneavoastră, injectomate, monitoare, prize de oxigen. Foarte multe lucruri sunt din plastic, plastic care nu a fost niciodată garantat.

În plus, medicii şi asistentele nu ar fi avut destule combinezoane aşa că ar fi fost obligaţi să şi le dezinfecteze. Au pus practic gaz pe foc, spun colegii lor.
Angajat spital: S-a mai dat şi cu dezinfectant. Se dezinfectează, nu se schimbă de combinezoane. Şi dezinfectantul ăsta e tot cu alcool.
O echipă Observator a vrut să vadă dacă această teorie este posibilă. Experimentul s-a făcut pe două combinezoane medicale şi arată, în mod clar, că indiferent dacă avea sau nu dezinfectant pe el, o flamă ar fi transformat costumul de protecţie într-o torţă.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.