November 28, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Tenis: S-au stabilit grupele Turneului Campionilor (ATP)

2 min read



Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas (6 ATP), câştigătorul de anul trecut al Turneului Campionilor, va fi, la ediţia din acest an, în grupă cu spaniolul Rafael Nadal (2 ATP, câştigător la Roland Garros), cu austriacul Dominic Thiem (3 ATP, câştigător la US Open) şi cu rusul Andrei Rublev (8 ATP), ei făcând parte din Grupa Londra, conform tragerii la sorţi care a avut loc joi seara.Din Grupa Tokyo fac parte nr. 1 mondial, sârbul Novak Djokovic, rusul Daniil Medvedev (4 ATP), germanul Alexander Zverev (7 ATP) şi argentinianul Diego Schwartzman (9 ATP).Ajuns la a 50-a ediţie, ATP Finals va avea loc la Londra, pe O2 Arena (15-22 noiembrie), anul viitor urmând să se dispute la Torino.Din cauza pandemiei de coronavirus, competiţia se va desfăşura în absenţa publicului.Se cunosc şi şapte din cele opt perechi de dublu: Mate Pavic (Croaţia)/Bruno Soares (Brazilia), Rajeev Ram (SUA)/Joe Salisbury (Marea Britanie), Kevin Krawietz/Andreas Mies (Germania), Marcel Granollers (Spania)/Horacio Zeballos (Argentina), Wesley Koolhof (Olanda)/Nikola Mektic (Croaţia), John Peers (Australia)/Michael Venus (Noua Zeelandă) şi Lukasz Kubot (Polonia)/Marcelo Melo (Brazilia). Ultima echipă va fi decisă săptămâna aceasta, dintre Jurgen Melzer (Austria)/Edouard Roger-Vasselin (Franţa) şi Jamie Murray/Neal Skupski (Marea Britanie). Tragerea la sorţi la dublu nu va fi efectuată până când nu se vor cunoaşte toţi participanţii. Grupele vor purta denumirile Bob Bryan, respectiv Mike Bryan, în semn de respect faţă de valoroşii fraţi gemeni americani, retraşi recent din activitate.Anul trecut, Stefanos Tsitsipas l-a învins în finala de simplu pe Dominic Thiem cu 6-7 (6), 6-2, 7-6 (4), iar titlul de dublu a revenit perechii franceze Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, după 6-3, 6-4 în finala cu Raven Klaasen (Africa de Sud)/Michael Venus (Noua Zeelandă).AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.