December 4, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Și dacă a fost otrăvit în drum spre Germania?

2 min read




Rusia face o nouă declarație șocantă în încercarea de a scăpa cu fața curată în scandalul otrăvirii principalului opozant al lui Vladimir Putin. Aleksei Navalnîi ar fi putut fi otrăvit în avionul care l-a transportat în Germania sau chiar după ce a ajuns în Berlin, a declarat chiar ministrul de externe de la Moscova, Serghei Lavrov. „Avem toate motivele să credem că tot ceea ce i s-a întâmplat lui Navalnîi şi cum a ajuns agentul toxic în corpul său s-ar fi putut întâmpla în Germania sau în avionul în care a fost urcat şi trimis la clinica Charite”, a declarat șeful diplomației ruse, Sergei Lavrov, într-o nouă conferinţă online.Săptămâna trecută, poliția rusă a venit cu o altă explicația halucinantă și anume că opozantul nu a fost otrăvit, ci suferea de pancreatită. Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu noviciok în august în timp ce era în Siberia. Se pare că s-a întâmplat pe aeroport, chiar înainte de a urca în avionul care îl ducea spre Moscova. După câteva zile de insistențe și presiuni, opozantul a fost dus și tratat într-un spital din Berlin și externat o lună mai târziu, iar locul în care se află acum este ținut secret.Probele de sânge prelevate de la Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, au confirmat prezenţa agentului neurotoxic Noviciok, a anunțat Organizaţia internațională pentru interzicerea armelor chimice.Luna trecută, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au impus sancţiuni împotriva unor oficiali ruşi apropiaţi lui Putin, ca răspuns la otrăvirea lui Navalnîi.Lavrov a declarat, joi, că Rusia va anunţa în curând răspunsul la sancţiunile UE. Rusia a negat orice implicare în otrăvirea lui Navalnîi.Urme ale agentului Noviciok au fost găsite şi în corpul agentului dublu rus Sergei Skripal şi al fiicei sale, otrăviţi la Londra în 2018. Editor : Luana Pavaluca



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.