November 29, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Fotbal: Ungaria, Slovacia şi Scoţia, calificări dramatice la EURO 2020

3 min read



Ungaria, Slovacia şi Scoţia au obţinut calificări dramatice la EURO 2020 la fotbal, amânat pentru vara anului 2021, în meciurile de baraj pe care le-au susţinut joi seara, după ce Macedonia de Nord câştigase mai devreme în premieră biletul pentru un turneu final.

 

 

Foto: (c)  Zsolt Szigetvary/EPA

Ungaria a reuşit o răsturnare de scor incredibilă, în doar cinci minute, în finalul partidei cu Islanda, fosta adversară a României în semifinalele barajului. Insularii au deschis scorul prin Gylfi Sigurdsson (11), din lovitură liberă, conducând până pe final. Fundaşul de origine franceză Loic Nego a reuşit egalarea (88), la a doua sa selecţie pentru Ungaria. Talentatul Dominik Szoboszlai a marcat golul victoriei şi al calificării în minutele adiţionale (90+2).

 

 

Foto: (c)  Tibor Illyes/EPA

Ungaria va evolua în Grupa F, alături de Portugalia (cele două au terminat la egalitate, 3-3, la EURO 2016), Franţa şi Germania.Slovacia a învins Irlanda de Nord după prelungiri, cu 2-1, la Belfast. Oaspeţii au deschis scorul prin Juraj Kucka (17), dar şi aici finalul a fost încins, gazdele reuşind egalarea prin autogolul lui Milan Skriniar (87), la centrarea lui McNair. Irlanda de Nord a fost aproape de a reuşit calificarea în timpul regulamentar, dar Lafferty a nimerit bara (90). Michal Duris (110) a adus victoria Slovaciei, după ce pasa lui Kucka a fost deviată de Jonny Evans.

 

 

Foto: (c) Lorraine O’sullivan/REUTERS

Slovacia va juca la EURO 2020 în Grupa E, din care mai fac parte Spania, Suedia şi Polonia.Scoţia a avut nevoie de lovituri de departajare la Belgrad pentru a se califica la EURO 2020, câştigând neaşteptat cu 5-4 în faţa Serbiei. Ryan Christie (52) a deschis scorul pentru oaspeţi, dar Luka Jovic (90) a trimis meciul în prelungiri. Serbia a avut o mare şansă de a tranşa calificarea, dar portarul Marshall s-a opus la mingea şutată de Gudlej (99).

 

 

Foto: (c) ANDREJ CUKIC/EPA

La loviturile de departajare, scoţienii au transformat tot, prin Leigh Griffiths, Callum McGregor, Scott McTominay, OliverMcBurnie şi Kenny McLean, în timp ce sârbii au marcat prin Dusan Tadic, Luka Jovic, Nemanja Gudelj şi Aleksandar Katai, în timp ce şutul lui Aleksandar Mitrovic a fost apărat de David Marshall.Scoţia va juca într-o grupă (D) cu Anglia, Croaţia şi Cehia.În alt baraj, Macedonia de Nord a învins Georgia cu 1-0, la Tbilisi, prin golul lui Goran Pandev (56).

 

 

Foto: (c) Irakli Gedenidze/REUTERS

Macedonia de Nord va fi prezentă în premieră la un turneu final major, urmând să evolueze în Grupa C, alături de Olanda, Ucraina şi Austria, meciurile fiind programate la Bucureşti şi Amsterdam.Rezultatele meciurilor de baraj:
Ungaria – Islanda 2-1 (0-1), la Budapesta
A marcat: Loic Nego (88), Dominik Szoboszlai (90+2), respectiv Gylfi Sigurdsson (11).Irlanda de Nord – Slovacia 1-2 (0-1, 1-1), după prelungiri, la Belfast
A marcat: Milan Skriniar (autogol, 87), respectiv Juraj Kucka (17), Michal Duris (110).Serbia – Scoţia 1-1 (0-0, 1-1), după prelungiri; 4-5, la loviturile de departajare, la Belgrad
A marcat: Luka Jovic (90), respectiv Ryan Christie (52).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Leigh Griffiths 0-1 (gol), Dusan Tadic 1-1 (gol), Callum McGregor 1-2 (gol), Luka Jovic 2-2 (gol), Scott McTominay 2-3 (gol), Nemanja Gudelj 3-3 (gol), Oliver McBurnie 3-4 (gol), Aleksandar Katai 4-4 (gol), Kenny McLean 4-5 (gol), Aleksandar Mitrovic 4-5 (ratare – a apărat David Marshall).Georgia – Macedonia de Nord 0-1 (0-0), la Tbilisi
A marcat: Goran Pandev (56).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.