November 29, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Vremea azi, 11 noiembrie. Zile mohorâte, cu multă ceață și burniță în toată țara

4 min read



Astăzi ne așteaptă încă o zi mohorâtă, cu nori de joasă altitudine, care pot aduce burniță în unele zone. Doar pe la munte găsim vreme frumoasă, iar după prânz se arată un pic soarele și prin centrul țării.

 Dimineață este ceață densă în centru și nord-vest, iar peste zi vântul se intensifică în sudul Banatului și pe litoral.Maximele pleacă de la 6 grade în Transilvania și se opresc pe la 12 grade în zona Dobrogei.Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici găsim înnorări persistente, ceață în zona Bărăganului și un vânt mai intens la malul mării.
Temperaturile cresc destul de puțin în următoarele ore. Acum sunt 10 grade la Constanța și vreo 7 grade în rest, iar maximele se opresc pe la 11, poate 12 grade.Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, atmosfera se menține închisă, e posibil să burnițeze din când în când, iar pe la amiază vor fi cel mult 9…10 grade, în condițiile în care acum sunt vreo 8 grade în zonă.În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim aceeași atmosferă cenușie, apăsătoare și asta din cauza norilor de joasă altitudine, care pot aduce și burniță.S-a lăsat ceața în zona județului Suceava, iar până la ora 10 avem un cod galben de ceață densă și vizibilitate redusă.Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș avem multă ceață la începutul zilei și doar în zonele mai înalte se arată trecător soarele și temperaturile urcă până la 11 grade.În ținuturile vestice avem o zi destul de mohorâtă, cu condiții de ceață dimineața pe la câmpie și cel mult 9…10 grade la orele prânzului. Vântul se intensifică în sudul Banatului.Ceața este prezentă acum și în zona Transilvaniei. Poate să mai dureze câteva ore, dar mai târziu apare și soarele printre nori.
La munte ne așteaptă o zi destul de însorită, iar maximele ajung pe la 9….10 grade.În Oltenia nu prea sunt șanse să vedem soarele. Norii persistă, avem și burniță și multă umezeală, iar temperaturile se opresc pe la 9…10 grade.Cam aceeași situație și în zonele sudice: mulți nori, condiții de burniță și un pic de ceață la începutul zilei. Temperaturile sunt comparabile cu cele de ieri. Vremea în țară
 Joi, înnorările persistă și e posibil să burnițeze în ținuturile sudice, iar în prima parte a zilei și prin nord și centru. În rest, cerul se degajează treptat și doar vântul mai are unele porniri în sudul Banatului.Vineri o să avem atmosferaă închisă în nordul și estul țării și o să plouă prin Dobrogea. În rest găsim vreme schimbătoare, ploi sporadice sau burniță, dar și ceață, dimineața, în zonele joase.Sâmbăta ne așteaptă o zi destul de neplăcută, cu cer acoperit; șanse mari de ploaie în cea mai mare parte a țării și lapoviță pe crestele montane. Temperaturile se mențin în limitele normale, iar vântul este activ în zonele de munte și în sud-est. Vremea în București
 În București rămânem cu atmosfera închisă; e posibil să burnițeze, iar temperatura ajunge cu greu pe la 9…10 grade.Cerul rămâne acoperit și peste noapte, revin condițiile de ceață și temperatura coboară până la 6 grade- o valoare mai ridicată decât ar fi normal.Joi, norii persistă o bună parte a zilei, poate să apară și ceață, dar cerul se mai degajează la apropierea serii. Maxima, în ușoară creștere față de miecuri, ajunge pe la 12 grade.Ziua de vineri ne-aduce atmosferă schimbătoare, înnorări, poate și câțiva stropi de ploaie.S-ar putea să vedem și soarele din când în când, iar după prânz se vor atinge 13 grade.Sâmbătă se mai răcește puțin și o să o să avem vreme închisă, câteva ploi slabe și în jur de 11 grade la orele prânzului. Vremea la munte
 În schimb, în zonele montane se anunță soare și vreme buna. Se face puțin mai frig decât ieri; vântul suflă mai tare în Munții Banatului, iar pe văi și în depresiuni, dimineața și noaptea, avem din nou ceață.Joi, se mai adună norii și o să picure trecător, în special în masivele sud-vestice. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar temperaturile sunt normale pentru această perioadă.Vineri va fi mai înnorat în masivele nordice, pe unde s-ar putea să cadă 2…3 stropi. În noaptea următoare, o să plouă în Apuseni și în Carpatii Meridionali, iar în zona înaltă s-ar putea să cadă lapoviță.Sâmbăta se răcește; ploile cuprind majoritatea masivelor, iar pe creste sunt condiții de lapoviță.  



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.