December 4, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

TVR 1 scoate la lumină „Adevăruri despre trecut“. Mărturii înfricoşătoare despre atrocităţile anilor 1946-1947

6 min read



În 18 si 25 noiembrie, emisiunea „Adevăruri despre trecut” de la TVR 1 prezintă două ediţii cutremurătoare, la care Raluca Rogojină a lucrat timp de peste un an de zile. A adunat mărturii înfricoşătoare despre disperare, foamete, moarte, canibalism, necrofagie, dezumanizare. Sunt realităţile-destin ale cumpliţilor ani 1946-1947, despre care astăzi încă se cunosc foarte puţine lucruri.

 

În vara lui 1946 au fost înregistrate temperaturi record, ziarele vremii consemnând că termometrele arătau şi 61 de grade Celsius, la umbră. Pământul era pârjolit şi toată recolta pusă la pământ. Zona Moldovei era cea mai afectată din ţară. Oricât de mult s-ar fi străduit, oamenii nu aveau nicio şansă de a se pune la adăpost în faţa celei mai groaznice crize alimentare care avea să lovească România vreodată.

 

Ţara întreagă era nenorocită după patru ani de război, cu economia strivită, cu 800.000 de morţi, sute de mii de răniţi şi cu infrastructura ciuruită. România contribuise cu o suma de 7,4 miliarde de dolari la cheltuielile de război, costul plătit de noi fiind cel mai mare după Germania. Deşi terminaserăm războiul luptând alături de Aliaţii învingători, la conferinţa de pace din 1946, România a fost declarată ţară învinsă şi obligată la despăgubiri uriaşe faţă de câştigători. Am fost nevoiţi să livrăm ruşilor zeci de mii de vagoane de carne, produse lactate, cereale, leguminoase, fructe şi derivate. S-au adăugat cheltuielile de întreţinere ale trupelor sovietice rămase în ţară, sub pretextul iernării în cazarmele româneşti. N-au mai ieşit până-n 1958.

 

Dramele românilor din Botoşani şi Vaslui, în primul episod 

În primul documentar, difuzat în 18 noiembrie, de la 22.20, pe TVR 1, vor fi prezentate dramele prin care au trecut românii din judeţele Botoşani şi Vaslui, cele mai afectate de secetă. 

 

Ioana Timon din satul Valea Grecului (jud.Vaslui) îşi aminteşte cum ajunsese să mănânce orice grăunte pe care îl găsea pe drum. Gheorghe Boicu din comuna Vlasineşti (jud. Botoşani) povesteşte cum părinţii îl hrăneau cu terci pe el şi pe ceilalţi 6 fraţi, cum oamenii mâncau buruiene şi fierbeau iarba care mai rămăsese nepârjolită de secetă pentru a hrăni copiii. Pentru sora lui Gheorghe Boicu, Ortansa Botezatu, cea mai cumplită imagine este aceea cu femeile şi copiii care plângeau pe drumuri cerşind o firimitură de mâncare şi implorând: „Vă rog, nu mă lăsaţi să mor!”

 

Fetiţa cu mălai în cutia de chibrituri 

 

Maria Şologon din comuna Vlăsineşti, jud. Botoşani, îşi aminteşte cât de mult s-a bucurat sora ei când a reuşit să capete de la o fetiţă din vecini atâta mălai cât a încăput într-o cutie de chibrituri. Fostul învăţător Gheorghe Burac povesteşte cum vecinii lui au murit lihniţi, iar despre alţi săteni îşi aminteşte cum se rugau să moară mai repede pentru a nu mai îndura foamea.

 

Oamenii ajunseseră la gesturi extreme: mâncau humă, opinci, animale moarte, plante otrăvitoare. Vânduseră tot ce aveau prin case pentru un gram de mâncare! Mulţi au murit atunci de tifos exantematic sau de alte boli generate de înfometarea îndelungată şi de lipsa apei. Nu se ştie câţi morţi a secerat foametea. Autorităţile nu aveau niciun interes să facă recensăminte în acest sens, ba dimpotrivă. În istoriografia comunistă, foametea din anii 46-47 era amintită tangenţial. Nu s-a vorbit nici despre datoriile noastre de război faţă de ruşi sau faţă de Aliaţi, aşa cum nici nu s-a recunoscut că România a fost tratată ca ţară învinsă. Fără să ştie prea multe despre ce învârteau autorităţile la nivel înalt, românii au fost nevoiţi să înveţe pe cont propriu supravieţuirea.

 

Marea Foamete din Republica Moldova 

Dacă în România nenorocirile cauzate de cumplita secetă din 1946 au fost devastatoare, peste Prut, în Republica Moldova, ele au trimis zeci de mii de oameni direct în iad. Pentru Stalin, seceta a fost prilejul ideal pentru organizarea unei campanii de exterminare a unui întreg popor!

 

Tot în ediţia din 18 noiembrie începem să prezentăm istoria îngrozitoare a românilor basarabeni din acei ani 46-47 urmand ca în episodul 2, difuzat în data de 25 noiembrie să completăm tabloul întâmplărilor desprinse parcă din cele mai negre coşmaruri. Supravieţuitorii acelor timpuri povestesc cu groază în priviri despre vremurile în care oamenii mâncau oameni, la propriu. Cazurile de canibalism şi necrofagie sunt confirmate de documentele vremii.

 

Larisa Turea a fost prima care a avut curajul să scrie despre foametea la care au fost supuşi moldovenii: „Armatele sovietice au intrat în acest teritoriu ca pe un pământ cucerit de la duşman. Şi au aplicat tactica pământului ars! Au rechiziţionat absolut toate cerealele, au rechiziţionat vitele, i-au lăsat pe oameni să moară de foame la propriu!”

 

Fosta învăţătoare Vera Stratulat îşi aminteşte cum sovieticii au umblat zi şi noapte pentru a aduna orice provizie pe care ar mai fi putut-o avea oamenii după acel an secetos. Anatol Eremia avea 15 ani în 1946 şi povesteşte despre cei care le-au luat şi ultimul grăunte: „Erau bine organizaţi! Şi erau organizaţi de conducerea raionului. Erau nişte tineri activişti şi veneau prin sate cu două maşini. Într-o maşină, într-un camion era un taraf de muzicanţi, celălalt era gol. Şi cât se facea controlul prin gospodarie şi până încărcau ce găseau, cânta muzica la poartă. Şi a pornit şi o zicală: dacă cineva spunea ceva ce nu se potrivea regimului, contra statului, îi spunea: < Băi, ie seama să nu-ţi cânte muzica la poartă!>” 

 

Documentele din arhiva de stat a Republicii Moldova demonstrează miile de abuzuri care au fost făcute asupra basarabenilor. Procesele verbale întocmite între anii 1946-1947 atestă faptul că ţăranii făceau peste 3 ani de închisoare pentru vina de a se fi “eschivat” de la predarea pâinii către stat. Ani grei de detenţie primeau şi cei ale căror produse nu erau considerate suficient de calitative. Părinţii ai căror copii înnebuniţi de foame furau un cartof sau câteva spice de grâu primeau pedeapsa cu închisoarea de la 6 la 10 ani pentru, cităm: “vina de a fi atras minorii în săvârşirea crimelor”.

 

Aveai carte, aveai parte (de pâine)

 

O iarnă cumplită a fost cea din anii 46-47. Oamenii au murit sleiţi de foame, incapabili să mai iasă din casele îngropate sub nămeţi. Mulţi au fost şi cei care s-au prăpădit, în căutarea unei fărâme de hrană, la zeci de kilometri depărtare de casă. Când răzbeau să iasă din bordeiele sărăcăcioase, copiii se târau spre şcoală. Nu din dragoste de carte, ci pentru că la şcoală, din “bunăvoinţa” statului sovietic, elevii primeau zilnic 200 de grame de pâine.

 

Vera Stratulat (fostă învăţatoare în satul Chiperceni): „S-o început o foamete grozavă! Iată, imi amintesc cum un băieţel venea la şcoală cu capul umflat ca o minge de fotbal! Numai vârful la pleoape se vedea. Şi eu îl intreb: <cum Victoraş ai ajuns tu la şcoală?> Da’ el parcă bucuros că îi mai deştept ca mine, zice: <Iacă aşa: îmi deschid ochiul cu degetele, mă uit, văd unde e cărarea şi fug-fug repede şi când se întunecă iar mă opresc, iară deschid ochiul şi iacă aşa am ajuns la şcoală!>.  Se umflau-distrofia, se umflau de foamete! Copiii veneau la scoala sleiţi de puteri!” Pavel Bălan (avea 8 ani în anul 1946): „ Puţini care mergeau pe picioare! Mai mulţi mergeau aşa, târându-se sau mergeau pe mâini şi pe picioare.”

 

Dacă episodul 1 – care va fi difuzat în data de 18 noiembrie, de la 22.20, pe TVR1 – prezintă întâmplări care depăşesc adesea limita de înţelegere a omului contemporan, episodul 2 programat pentru data de 25 noiembrie dezvăluie faptele atroce ale unui regim pentru care omul nu însemna nimic. Din vremuri în care oamenii înnebuneau de foame la propriu, basarabenii povestesc cazurile de necrofagie şi canibalism petrecute chiar sub ochii lor.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.