December 3, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Record de uragane anul acesta în Oceanul Atlantic: 29, până în prezent

3 min read



Sezonul uraganelor în Oceanul Atlantic durează, statistic vorbind, din 1 iunie, până pe 30 noiembrie. Nici nu am ajuns la mijlocul lunii noiembrie şi a 29 furtună tropicală a primit nume: Theta.

Galerie (3)

Record de uragane anul acesta în Oceanul Atlantic: 29, până în prezent
Rafalele uraganului Eta lovesc cu putere Peninsula Florida.
Vreme anormal de caldă în zona Caraibelor.
Până în prezent, în Atlantic, din cele 29 de furtuni, 12 s-au transformat în uragane, dintre care, 5 au fost uragane majore, de categoriile 3 şi 4.

Acestea au fost Laura (cat. 4) în august, Teddy (cat. 4) în septembrie, Delta (cat. 4) şi Epsilon (cat. 3) în octombrie şi Eta (cat. 4) încă activ, acum, în noiembrie.

Interesant este faptul că furtunile tropicale din acest an „au furat startul”, iar primele două, Arthur şi Bertha s-au format încă din luna mai, pentru prima dată după anul 2016.

Rafalele uraganului Eta lovesc cu putere Peninsula Florida

În plus, în 2020, s-a depăşit numărul de 28 de uragane, record atins în anul 2005, iar sezonul oficial nu s-a închis încă. Conform Centrului Naţional al Uraganelor din Miami, Florida, chiar în aceste zile, se formează un alt sistem de presiune joasă, un ciclon, în Marea Caraibelor, sistem ce ar putea deveni a 30-a furtună tropicală şi ar trebui să fie numită Iota. Şi, în timp ce acest nou ciclon se formează, rafalele uraganului Eta lovesc cu putere Peninsula Florida şi aduc ploi abundente atât în Florida, cât şi în partea de vest a Cubei. Totodată, furtuna tropicală Theta, proaspăt formată, se deplasează către sud-vestul Europei.

Pentru prima dată după 2005, au fost epuizate cele 21 de litere cu care încep numele cicloanelor tropicale puternice, conform OMM, şi s-a trecut la literele greceşti, însă, anul acesta, trecerea s-a făcut mult mai devreme şi anume în luna septembrie.

Principalul motiv al activităţii atât de intense în zona tropicală a Oceanului Atlantic şi nu numai acolo, este temperatura ridicată a suprafeţei apei.

Conform meteorologului BBC Nikki Berry, se mai adaugă activitatea scăzută a forfecării vântului, instabilitatea atmosferică ridicată din zona Africii de Vest și fenomenul La Nina (adică răcirea apei Oceanului Pacific în zona ecuatorială, în apropierea costei statului Peru, inversul lui El Nino). Temperaturile de la suprafața mării au fost în mod constant cu 1°… 2°C peste nivelul normal în lunile de vară și aceste anomalii au crescut la 2°… 3°C în timpul lunii septembrie, în special în jurul Caraibelor, Golfului Mexic și în largul coastei Africii, unde se dezvoltă cele mai multe dintre furtuni.

Sursa: Associated Press

Record de căldură în zona Caraibelor

Şi nu doar temperatura apei a fost extrem de ridicată. Vreme anormal de caldă a fost şi pe uscat în zona Caraibelor. Pe data de 15 septembrie, în Canefield din Republica Dominicană s-a atins temperatura record de 35.7°C. O zi mai târiu, în Point Salines din Grenada au fost 34°C. Potrivit US National Weather Service, în Aguirre din Puerto Rico termometrele au indicat tot o valoare record pentru zona respectivă, 100°F (37.8°C) pe 17 septembrie.

Nu există o certitudine că se va menţine tendinţa creşterii numărului şi intensităţii uraganelor în Oceanul Atlantic şi în celelalte oceane, dar temperatura tot mai ridicată a aerului şi apei marine şi oceanice va conduce cu siguranţă la schimbări ale evoluţiei vremii la nivel global şi la apariţia unui număr tot mai mare a fenomenelor meteo extreme.

Surse: OMM, NOAA, BBC

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.