November 27, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

După o petrecere la Casa Albă, un ministru şi un activist republican din SUA sunt contaminaţi cu coronavirus

2 min read




Secretarul de stat pentru locuinţe al SUA, Ben Carson, este contaminat cu coronavirus, au afirmat luni oficiali americani şi alte surse ale agenţiei Reuters, citaţi de Agerpres.Carson, neurochirurg pensionat, în vârstă de 69 de ani, nu a fost spitalizat. El ‘este într-o stare de spirit bună şi se simte norocos să aibă acces la terapii eficiente, care ajută şi accelerează evident vindecarea’ a comunicat prin e-mail Coalter Baker, adjunct al şefului de personal al Departamentului pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană.Un alt caz recent de coronavirus este David Bossie, activist politic conservator în vârstă de 55 de ani. O sursă Reuters susţine că infectarea nu îi mai permite acestuia să participe la procesul de luare a deciziilor privind eforturile de contestare a alegerilor, deoarece nu va mai putea fi prezent fizic la sediul campaniei preşedintelui Donald Trump sau în Biroul Oval al Casei Albe.Bossie şi Carson au în comun nerespectarea recomandărilor de sănătate publică pentru combaterea epidemiei de COVID-19, cum ar fi portul măştii şi păstrarea distanţei, cu ocazia unei petreceri la Casa Albă în seara alegerilor, marţi 3 noiembrie. La eveniment au mai participat secretarul Trezoreriei SUA, Steve Mnuchin, secretarul Departamentului Sănătăţii, Alex Azar, şi alţi membri de rang înalt ai cabinetului de la Washington.Vinerea trecută, Bossie fusese desemnat ca unul din coordonatorii contestaţiilor judiciare împotriva victoriei la alegerile prezidenţiale a democratului Joe Biden. Cu o zi înainte, activistul republican, şef al grupului politic conservator Citizens United (Cetăţenii Uniţi) şi adjunct al managerului campaniei lui Trump din 2016, apăruse la o conferinţă de presă la Phoenix, în statul Arizona, unde criticase numărătorile voturilor.Trump a fost şi el infectat cu coronavirus la începutul lui octombrie, când a fost şi spitalizat din acest motiv. Au mai fost testaţi pozitiv soţia şi unul din fiii lui, precum şi mai mulţi membri ai personalului preşedinţiei SUA. Săptămâna trecută, potrivit unei surse a agenţiei Reuters, a fost diagnosticat cu COVID-19 chiar şeful de personal al Casei Albe, Mark Meadows, cunoscut pentru participarea frecventă fără mască la evenimente publice. O altă sursă afirmă că testele lui Mnuchin sunt în continuare negative.Un purtător de cuvânt al preşedinţiei a refuzat orice comentariu privind problemele de sănătate ale personalului administraţiei.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.