November 24, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Carantina parțială aduce amenzi celor care circulă noaptea fără motiv

2 min read



Video

Interdicţia de circulaţie între 11 seara şi 5 dimineaţa a intrat în vigoare, de noaptea trecută. Şi va dura cel puţin 30 de zile. Poliţiştii au ieşit pe străzi să le reamintească şoferilor noile reguli. N-au dat amenzi, însă din această noapte, cine iese din casă fără un motiv justificat poate primi până la 2.500 de lei amendă. Poliţiştii din Bucureşti le-au reamintit şi tinerilor care se strâng noapte de noapte în Piaţa Constituţiei că de azi trebuie să încheie distracţia până în ora 23.

Carantina parțială interzice deplasarea între orele 23.00 și 05.00.
Amenda pentru încălcarea restricțiilor variază între 500 și 2.500 de lei.
Cele mai importante știri sunt la Observator 19, Antena 1.
Aseară, ora 22. Sute de tineri s-au strâns, ca de obicei, în faţa Parlamentului. De astăzi, însă, astfel de întâlniri nu mai sunt permise până târziu în noapte.

Se simte o stare de libertate în Piaţa Constituţiei. Este de fapt ultima noapte pentru tinerii care obişnuiau să se strângă aici în fiecare seară. Este locul unde se întâlneau unii cu alţii, iar distanţarea fizică era greu de respectat.

Carantina de noapte şi noile restricţii au intrat în vigoare de la miezul nopţii. Nu mai avem voie să circulăm de la ora 23 şi până la 5 dimineaţă decât cu un motiv bine întemeiat şi cu declaraţie pe proprie răspundere.

Sunt regulile pe care poliţiştii le-au comunicat direct şoferilor opriţi în trafic. Printre ei şi fostul fotbalist Ilie Dumitrescu.

Noaptea trecută, poliţiştii din Capitală au dat doar sfaturi. Din această seară, vor da şi amenzi.

Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne: Rolul Poliţiei Române nu este acela de a da amenzi, de a aplica sancţiuni contravenţionale, ci acela de a-i face pe oameni să respecte aceste norme, dar dacă vor fi găsite nereguli vor da şi amenzi.

Chiar şi aşa, la două noaptea, traficul din Capitală, deşi redus, era mai mare ca în perioada stării de urgenţă.

Poliţiştii au dat avertismente în Timişoara şoferilor găsiţi pe străzi după miezul nopţii.

Persoanele care ies noaptea din casă fără un motiv întemeiat pot primi amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.