November 29, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

SUNTEM ALĂTURI DE PATRIARH! Cu CTP la cârma Corabiei Nebunilor toate drumurile duc la… Moscova

6 min read


Atitudinea curajoasă a Patriarhului Daniel, care le-a amintit puternicilor vremelnici ai zilei că regimul comunist a căzut în 1989 după ce a cutezat să se atingă de pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, a adus lumina pe fețele fiilor Luminii, care de mult așteptau o mângâiere și o îmbărbătare după cedările din postul Paștilor, dar a și dezlănțuit jihadul în tabăra fiilor întunericului. 

Toate drumurile duc la… Moscova
Una dintre cele mai smintite reacții de tele-vizuină a venit din
partea lui Cristian Tudor Popescu, instigatorul la violențe din timpul
Fenomenului Piața Universității și ai Mineriadei din 1990. De prisos să
intrăm în detalii biografice sau să amintim cum și cât a batjocorit
România reală acest bolnav mintal posedat, atacându-l până și pe
Eminescu, cot la cot cu dilematicii dlui Pleșu. De altfel, CTP și A.
Pleșu apar împreună în paginile fostului ziar Scînteia în sinistrele
zile ale României din iunie 1990. Orice cunoscător al problemelor
României știe a cui a fost Pravda de limbă română și a cui a rămas și,
ca atare, pentru cine au lucrat și lucrează și azi manipulatorii
cocoțați în vârful ei. Remarcăm doar că pe unde a fost plimbat și scos
pe sticlă posedatul nostru de serviciu(i), de la ProTV la DigiTV,
posturile în cauză au avut atitudini antiromânești și anticreștine
fățișe. Să fie de vină acționariatul lor? La
DigiTV, cel puțin de fațadă, îl avem pe miliardarul Zoltan Teszari,
rezident al Budapestei, în Ungaria, și tovarăș cu Marius Vizer, un om de
afaceri român stabilit în Austria, extrem de
cunoscut pentru faptul că este unul din apropiații lui Vladimir Putin,
după cum scrie revista Capital. „Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică,
nici de logică – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le
păstorește”, scrie Popescu azi. De data aceasta, nu mai merge cu
subtilități de tipul scoaterii ș-ului din cuvântul „creștin”, adepții
progresismului tropăitor sunt în vrie și dau din ei cuvinte grele. Dar,
paradoxal, genul acesta de reacții nu face decât să strângă rândurile și
mai tare între creștini, care se simt apărați de patriarhul lor și, în
revanșă, fac scut în jurul lui. 
 
 

“Să nu-i lăsăm singuri pe Părinții noștri!”
“Toți părinții
Bisericii, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel, sunt lapidați
zilnic pe un drum către o Golgotă imaginată de ura groaznică a
luciferilor veacului acesta! O să vedeți acum, în zilele următoare,
uriașa mobilizare a diavolilor care-l țin pe Iuda pe tron, împotriva
Preafericitului Părinte Daniel, împotriva Bisericii noastre, împotriva
lui Dumnezeu.”, scria ca un bun cunoscător al fenomenului editorialistul nostru Marian Ghițeanu, încă de dinainte de a se declanșa valul de ură la apăsarea butunului roșu. Și continua, cu îndemnul: “Să nu-i lăsăm singuri pe Părinții noștri! Să facem
Cruce în jurul lor, să devenim fiecare din noi candelă aprinsă pentru
Dumnezeu și pentru Țară! Doamne, ajută-ne!”. Iar astăzi a sintetizat în poagina noastră de OPINII situația: Șobolanii îi atacă tot mai aprig pe Părinții Sfintei noastre Biserici
Am trecut în revistă pentru noi și Dvs și alte câteva exemple concrete de solidaritate cu Patriarhul Daniel ale unor persoane publice care se revendică măcar apropiate valorilor creștine, iar unele și sunt creștini practicanți.
Colaboratorul nostru  Eduard Dumitrache, cel care vă oferă selecția de Știri bune ca pâinea caldă, a observat că Biserica a devenit o țintă pentru anumite specimene politice și, de îndată ce îndrăznește să iasă în prim plan, este fie discreditată, fie amenințată de provocatori profesioniști.
„Biserica este percepută de o falie politică drept inamic. De aceea noua corectitudine politică autohtonă cultivă vectorial o imagine distorsionată a bisericii ortodoxe, prezentată ca un organism eclezial învechit, reactiv la ideea de progres. Marginea societății este un loc prea bun pentru ea. Când simt că biserica ridică capul, trompetele media mai scot un haștag sau mitul dosarului de sertar. După avertismentul Patriarhului, povestea se repetă. 
Suntem alături de Patriarh”, a scris Eduard Dumitrache.
 
Și noi, ActiveNews, asemenea: Suntem alături de Patriarh!
 
Medicul Răzvan Constantinescu, un nume cunoscut printre activiștii civic pro-libertate, a înțeles să apere și libertatea religioasă, răspunzându-i lui Cristian Tudor Popescu prin următoarea frază: „A-l face șarlatan pe Patriarh e ca și cum aș scrie eu că sunteți normal din punct de vedere psihiatric: greu de crezut, greu de dovedit”.
 

La rândul său, jurnalistul Mirel Curea îi răspunde pe Facebook lui CTP: 

„Zici tu că „șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică, o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește” atunci când face o legătură între interzicerea pelerinajului la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie 1989, și prăbușirea imediată a comunismului ? Ce, nu ai înțeles legătura? Știu, este mai greu, pentru că nu este una de tip „bielă-manivelă”, și nici de tip „mingea nu a trecut, pentru că s-a lovit de fileu”.

Ține de metafizică, Popescule, ține de Tâlc, Popescule, ține de un tip de Determinare pe care nu ai cum să-l înțelegi dacă, vorba lui Țuțea, nu ai avut parte nici de fiorul mistic transmis pe calea tradiției – probabil că nu ai avut nicio Vacă în famile, în măsură să ți-l transmită – și nici de tresărirea nobilă care transformă Inspirația în Revelație.

Drept pentru care, Popescule, ai ratat să fii Vacă. Ești doar bou!”, este de părere Mirel Curea, care și-a început postarea cu afirmația „Popescule, je suis Vită”.
 
“În logica interlopilor, amenințările sunt la ordinea zilei”
 La rândul său, jurnalistul Răzvan Bucuroiu, director editorial la revista Lumea Credinței, subliniază pe Facebook că pilda folosită de Patriarhul Daniel în predica de la hramul Ocrotitorului Bucureștilor nu a fost o amenințare, ci un cuvânt de luare-aminte.

„Patriarhul nu amenință, el doar amintește…

În logica interlopilor, amenințările sunt la ordinea zilei. Așa își extind și susțin puterea, forța malefică: amenințând într-una. Pe oricine, cu orice. Și cu orice preț. Asta e logica puterii în subteranele umanității: teama, fiorul, groaza.
Next level: în lumea ideilor, amenințarea face parte din jocul amețitor al ideologiilor. O ideologie se poate “cățăra” pe cealaltă folosind amenințarea și frica. Exploatând angoase, amenințând cu apocalipse, crize, dezastre.  (…) În ceea ce mă privește, eu nu-mi văd Patriarhul un “tough guy” care amenință un biet guvern timorat de spectrul unei gafe metafizice, ambalată în suspans epidemiologic. Patriarhul a amintit un fapt istoric, real, consemnat ca atare. A fost răspunsul direct al sfinților față de batjocura efemerilor zilei, aflați atunci pe spirala puterii politice. 
Chiar așa, mai ține cineva minte cine era prim ministru atunci, în octombrie 1989? Sfinte Dimitrie, ne ajuți tu?”, a scris pe Facebook jurnalistul Răzvan Bucuroiu.
 

Directorul EVZ Dan Andronic a avut de asemenea un mesaj inspirat: “Ce răspuns merită CTP? Acesta!”, a scris el prezenând fotografia centrală cu care însoțim acest articol, cu cea mai veche icoană cunoscută a Mântuitorului nostru Iisus Hristos de tipul Pantocrator, care datează din sec. VI-VII și se păstrează la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai.
 
Vom reveni și cu alte reacții. Până atunci reieterăm: Suntem alături de Patriarh!

Sprijină ActiveNews ca site-ul să poată continua mai departe lupta pentru ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste veacuri: Țara, Credinţa şi Libertatea!
ActiveNews și noi, jurnaliștii lui, îl mărturisim pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem în El. ActiveNews crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor.
ActiveNews este un site deținut în totalitate de acționari români. Dar de fapt ActiveNews este deţinut de fiecare cititor.
Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews ca acesta să poată lupta in continuare, pentru Adevăr, pentru România!

Susține ActiveNews



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.