November 27, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Cinci ani de la tragedia din Colectiv. 65 de morți, suferință pe viață pentru sute de oameni și nicio schimbare

5 min read



Vineri seară la ora 22 şi 30 de minute se împlinesc 5 ani de la incendiul din Clubul Colectiv. A fost cea mai mare tragedie prin care a trecut România după Revoluție.

O tragedie care a dus la pierderea a zeci de vieți și la condamnarea altor sute de tineri la suferință pe viață. Au trecut 5 ani și România încă nu are un centru modern pentru tratarea pacienților cu arsuri nici suficiente pături sau o bancă de piele deși toate au fost promise de autorități.Spitalele au început din nou să ascundă infecțiile nosocomiale, iar justiția nu a decis până acum cine este responsabil pentru viețile pierdute după focul de la Colectiv.Au fost 153 de secunde de coşmar, 65 de vieţi pierdute, sute multilate. Au trecut 5 ani. De dimineaţă, piaţa din faţa clubului era pustie. Pe 30 octombrie 2015 acolo erau resuscitaţi răniţii, iar părinţii îşi căutau cu disperare copiii. Astăzi o maşină a salubrităţii curăța în jurul monumentului pe care sunt trecute numele morţilor. Veneau oficialii să depună coroane de flori.Primul a fost preşedintele Iohannis. A aşezat o coroană din trandafiri albi.
Mai târziu opt preoţi au oficiat o slujbă. Premierul a ajuns la prânz, apoi piaţa a rămas din nou pustie. În faţa clubului vin tot mai puţini oameni. În timp doar cei care au supravieţuit tragediei şi rudele victimelor vor mai continua să vină. Ei nu vor uita niciodată cele 135 de secunde şi ce a urmat după ele.Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: ”În momentul de față sentimentele mele sunt de tristeţe, de dezamăgire, de revoltă, pentru că dacă tragi o linie şi te uiţi în urmă observi că totul a fost o bătaie de joc. Spitale care nu există, centre de mari arşi, infecţii nosocomiale, aceasi decidenţi politici. Avem primar judecat şi condamnat Cristian Popescu Piedone ales din nou ca primar”.Cristian Matei a rămas cu arsuri pe 30% din corp. 3 săptămâni a fost în comă şi nu mai ştie câte operaţii a suferit.Cristian Matei: ”Din punct de vedere psihic foarte greu să treci peste traume de genul ăsta. Sunt prieteni, colegi care au murit acolo, n-ai cum să uiţi aşa ceva, chiar astăzi mă uitam pe imagini filmate atunci şi e foarte greu”.Reporter: Poţi să te uiţi la imagini?Cristian Matei: ”Mă forţez să mă uit, pentru că nu vreau să uit. Consider ca vindecarea se face în momentul în care accepţi ce s-a întâmplat”.România are astăzi la fel de puţine pături pentru marii arşi ca în 2015 : 23. Cazurile grave trebuie transferate tot în străinătate.
Ludovic Orban – prim ministru: ”În plină pandemie am aflat că mai bine de trei sferturi din spitalele din România n-au raportat nicio infecţie nosocomiala anul acesta. Sistemul ascunde din nou mizeria sub preş, cum a făcut la colectiv. Mulţi dintre morţii de atunci ar mai fi avut o şansă dacă nu s-ar fi infectat în spital”.Adina Apostol s-a tratat în Belgia, unde a rămas 3 ani pentru recuperare. Şi este convinsă că n-ar fi supravieţuit dacă ar fi rămas în spitalele din România de unde a luat bacteriile.Adina Apostol: ”Au fost unele bacterii care le ei pur şi simplu. Erau eradicate de mult şi nu mai ştiau ce să facă pentru că erau rezistente”.Mihai Grecea: ”Eu am văzut moartea, am văzut-o la modul direct moartea, am avut prognostic vital de 4 ore”.Mihai Grecea a fost tratat în România. Este singurul dintre răniţii de la colectiv cu arsuri pulmonare grave care a supravieţuit. L-a salvat doctorul Ion Bubenek, care a venit cu ideea să-i filtreze sângele cu ajutorul unui aparat folosit la operaţiile pentru inimă.Mihai Grecea: ”Eu am scăpat în România nu pentru că sistemul medical din România în mod organizat mi-ar fi dat o şansă ci pentru că un profesor şi-a asumat să folosească această tehnică nouă în România şi am avut noroc , am avut zile”.Mihai şi prietenii săi filmau concertul trupei Goodbye to Gravity în noaptea incendiului. Imaginile şi sunetul căpătate de ei sunt acum probe cruciale în dosarul care anchetează intervenţia din noaptea incendiului.Mihai şi alţi supravieţuitori trataţi în România simt că sunt actori într-un teatru absurd. Instanţele nu le recunosc toate zilele de spitalizare la calculul despăgubirilor. El a stat o lună în comă, iar instanţă îi ia în calcul doar primele 5 zile de spitalizare.Mihai Grecea: ”Nişte documente care arată că eram într-o stare rea, dar nici pe departe nu arată evoluţia mea catastrofală care s-a întâmplat în următoarele zile de spitalizare”.Cum s-a ajuns aici? Mihai spune că, potrivit legii, victimele accidentelor trebuie să se prezinte în maximum 30 de zile la institutul medico legal să obţină un certificat.Mihai Grecea: ”Eu eram în comă, în 30 de zile trebuia să mă duc la IML. Și nu puteam să mă duc. Eu am fost eliberat din spital la jumătatea lunii ianuarie 2016”.În instanțe sunt astăzi 3 dosare. Primul, anchetează cauzele incendiului şi încă nu avem sentințe definitive. Au fost condamnaţi în primă instanţă primarul Cristian Popescu Piedon, patronii clubului, organizatorii concertului, patronii firmei de artificii, şi angajaţi ai ISU.Al doilea anchetează reacţia autorităţilor după incendiu. Nici măcar n-a fost trimis în judecată.Al treilea este despre imaginile surprinse de cameramanii pompierilor în timpul intervenţiei. Imagini pe care nu le-au predat procurorilor ca probe. Nici acesta nu a fost trimis în judecată.Astăzi preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care costurile tratamentelor răniţilor de la Colectiv vor fi acoperite pe viaţă de statul român. 



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.