November 30, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Corina Chiriac, la Gândul Live: Perioada asta mie mi se pare un alt fel de închisoare. Comunismul era un sugar cu suzeta în gură față de vremurile actuale

4 min read


Renumita artistă Corina Chiriac a declarat, joi, la Gândul LIVE, că numărul de infectări cu SARS-CoV-2 raportate de autorități este umflat, iar vremurile pe care le trăim în 2020 sunt „un alt fel de închisoare”, față de care perioada comunistă era „un sugar cu suzeta în gură”. „Eu fac parte dintre cei care cred că cifrele sunt umflate. Aici intrăm într-o controversă, este o Cutie a Pandorei pe care nu vreau să o deschid”, a adăugat vedeta.

„Eu sunt bine, cu ajutorul lui Dumnezeu. Chiar m-am gândit ce să vă spun concis și util. Eu sunt o fată practică până la urmă. Pentru mine această perioadă a fost benefică și am să-ți spun de ce. Eu l-am avut ca duhovnic pe sfinția sa arhimandritul Arsenie Papacioc, supranumit „duhovnicul de la mare”. A fost duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria” de la Techirghiol, unde este și îngropat. Sfinția sa, ca mai toată intelectualitatea mare a României, începând din 1950 a trecut printr-o perioadă neagră. Acești oameni importanți au făcut între 6 și 15 ani de pușcărie grea. Părintele Papacioc a stat, între altele, 4 ani la zarcă, adică o închisoare într-o închisoare. Și nu au abandonat, ceea ce e foarte important. Eu am trecut acum 20 de ani printr-o depresie personală, datorată unor necazuri – am fost operată, au murit părinții, au fost mai multe la mijloc – și mă duceam la el la chilie – Dumnezeu să-L țină în lumina Lui! -. Eram mulți care veneam să-i cerem sfaturi. Și într-o zi mi-a spus: „Dragă, eu am făcut o pușcărie grea și am supraviețuit pentru că am avut încredere în Dumnezeu și m-am sprijinit pe cultura și pe cărțile pe care le citisem – era un erudit – și m-am refugiat în propriile mele preocupări intelectuale, mi le-am recapitulat. Bine, el în închisoare spovedea prin pereți, prin Morse. La fel povestea părintele Nicolae Steinhardt în cartea greu de citit Jurnalul fericirii. 

Eu aveam oarecum lecțiile făcute pentru că trecusem printr-o perioadă proastă. Perioada asta mie mi se pare un alt fel de închisoare, și este! Dar, ca să urmez sfaturile părintelui Arsenie Papacioc, eu în martie m-am apucat de un proiect pe care îl aveam de ani de zile și anume m-am închis în casă și am început să-mi scriu amintirile. Cu ocazia asta am călătorit în timp într-o tinerețe pe care numai recapitulând-o mi-am dat seama că comunismul era un sugar cu suzeta în gură față de vremurile actuale! Îndrăznesc să spun asta pentru că eu am trăit acele vremuri și știu și ce a fost bun și ce a fost rău. Și refugiindu-mă în acest trecut idilic pentru mine – carieră, viață personală, călătorii -, în vremurile astea am constatat că, dacă la început casa mea a fost o închisoare, având peste 65 de ani, stând cu declarația pe masă, ulterior casa mea a devenit un adăpost, nu de spaima că mă îmbolnăvesc și mor, ci de locul în care eu îmi găsesc stabilitatea care mă ajută să supraviețuiesc moral și emoțional”, a declarat Corina Chiriac. Continuarea interviului cu marea artistă a muzicii ușoare poate fi urmărită la Gândul LIVE.

Corina Chiriac a făcut o reverență Sfintei Parascheva, a cărei sărbătoare a fost umbrită în octombrie 2020 de interzicerea pelerinajului istoric la racla acesteia din Catedrala Mitropolitană a Iașilor, repostând pe contul său de Facebook o Rugăciune rostită cu vocea plină de speranță și evlavie, înregistrată acum 4 ani pe contul de YouTube al artistei. Comentariile românilor care au ascultat rugăciunea Corinei Chiriac către Sfânta Cuvioasă Parascheva (13.907 vizualizări, 13 comentarii până la ora publicării știrii) sunt în totalitate apreciative și recunoscătoare. Preluăm și noi în articol această înregistrare pentru a ajunge în casele și la sufletele cititorilor ActiveNews. Menționăm că rugăciunea respectivă se găsește la pagina 55 în cartea conținând Viața, Acatistul și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași tipărită în 2013 de Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și este o rugăciune aprobată de sinodul B.O.R. în 1955, cu prilejul generalizării cultului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Sprijină ActiveNews ca site-ul să poată continua mai departe lupta pentru ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste veacuri: Țara, Credinţa şi Libertatea!
ActiveNews și noi, jurnaliștii lui, îl mărturisim pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem în El. ActiveNews crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor.
ActiveNews este un site deținut în totalitate de acționari români. Dar de fapt ActiveNews este deţinut de fiecare cititor.
Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews ca acesta să poată lupta in continuare, pentru Adevăr, pentru România!

Susține ActiveNews



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.