October 20, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Turismul viticol, una dintre cele mai plăcute experiențe în România: ”E o stare de liniște, de deconectare”

3 min read



Vă invităm la o plimbare pe dealurile arămii, pline de ciorchini pârguiți, din zona viticolă a Prahovei. Tot mai mulți turiști ajung acolo, pentru a se bucura de soarele blând al toamnei și de licori aromate. 

Iar experiența este una aparte.La tot pasul găsiți crame și conace cochete, dar și gazde pregătite să dezvăluie oaspeților drumul vinului, din vie până în pahar.Valea Călugărească, Urlați, Ceptura și Tohani sunt doar câteva dintre zonele în care vinul e la el acasă. Dar până să ajungă în pahar, licoarea își dezvăluie povestea oaspeților dornici să o afle.
Sabin Banița, reprezentant cramă: ”Avem cabernet, plantație din 2009, poziționată tocmai strategic pentru a valorifica acest teroar. De ce? Suntem la 450 de metri altitudine. Eh, cu cât va intra în supracoacere o să observăm o paletă cromatică deosebită în întreagra plantație.”

Câteva doamne, care au pornit într-un tur al cramelor, au fost poftite pentru început prin vie.
Andreea Marc – turist: “E o stare de liniște, de deconectare, fugim de toată munca pe care o avem în orașele din care venim, e o regăsire de sine. Tocmai în ideea asta, că nu e musai de băut alcool, ci este de degustat, este de educație, este vorba de experiență până la urmă, de a asocia mâncarea cu vinurile, de a fi împreună, de a ne crea împreună amintiri.”Degustarea reprezintă un moment-cheie al acestei experiențe aromate. Chiar dacă n-au habar ce soi le este adus în față, turistele sunt ajutate să descopere vinurile: ”Ce avem aici este de fapt un sauvignon blanc, foarte fidel.”
Nicoleta, turistă: “E proaspăt, tânăr, destul de acid.”
Irinel Macici, organizator de tururi: “Cât costă…depinde de cramă, fiecare are un pachet de degustare, în funcție de câte vinuri deguști între 70, 100, 150 de lei pe cramă.”
Cornelia Cățea, turistă: “Descoperi calitatea, o surpriză. Este ceva ce am putea să spunem neașteptat și plăcut.”
Dacă vreți o cramă doar a dumneavoastră pentru o zi, pe această, de pildă, o puteți închiria cu tot cu grădină și grătar.

Mihaela Dupois, proprietar cramă: “Faptul că oamenii pot veni să ne vadă la noi acasă întâi și întâi că ne personalizează produsele și ne ajut foarte mult și în al doilea rând există și acest acces către vinurile noastre și altfel decât în HORECA.” Printre rândurile de vită de vie vă puteți relaxa privind apusul de soare de pe un balot de paie, cu un pahar de vin sau de must în mână.
Marcel Pascu, coproprietar cramă: “Must party, în care bucuria că am cules via și că totul a decurs foarte bine, trebuia să o sărbătorim într-un anumit fel și avem invitați prieteni. Sunt încântați, e veselie, e antren, au degustat și must și vin.”Iar mâncarea de care va puteți bucura este “asortată” cu licoarea lui Bachus.
Cătălin Buganu, chef: “Pentru vinul roșu biftec tartar, am pregătit cotlet de berbecuț, antricot de vită în ierburi aromatice, pui la ceaun pentru vinul alb.”
Oana Pirvulete, turistă: “Voie bună în primul rând, prieteni vechi, prieteni noi și o amintire înainte de iarnă. O amintire cu parfum de vin. Vinul care îți place.”
În cazul în care vreți să va prelungiți escapada, puteți pune capul pe o pernă în odaia unui conac boieresc.
Iuliana Duță, reprezentant conac: “S-a dorit mai întâi doar o cramă și apoi s-a găsit această locație frumoasă înconjurată de verdeață și s-a construit un conac boieresc, exact pe această ideee de abundență, de plăcere, de liniște. Camerele pornesc de la 309 lei, cu micul dejun inclus.”
În plus, puteți porni la pas sau cu bicicleta pe dealurile care parcă sunt pictate.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.