October 25, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

SUA: “Îmi place mult prim-ministrul Macron”, gafează Donald Trump

2 min read



Preşedintele american, Donald Trump, care îşi bate joc regulat de presupusele gafe ale rivalului său democrat, Joe Biden, a comis la rândul său o greşeală, sâmbătă, retrogradându-l pe omologul său francez, Emmanuel Macron, la rangul de “prim-ministru”, notează AFP.În cursul unui miting de campanie în statul Michigan, preşedintele american, în campanie pentru realegerea sa, a făcut greşeala subliniind realizările din mandatul său.După ce s-a referit la fostul acord de liber schimb cu Canada şi Mexic, renegociat de atunci de către el, Donald Trump şi-a dat cu părerea despre Acordul privind schimbările climatice de la Paris, din care Statele Unite s-au retras după alegerea sa în 2016.”Ştiţi ce am mai oprit? Acordul de la Paris privind mediul. Îmi place mult prim-ministrul Macron, dar l-am întrebat cum avansează acordul şi nu prea mergea treaba”, a declarat candidatul republican.”V-am economisit miliarde de dolari, nimeni altul nu ar fi făcut asta. Am spus că este un dezastru, doreau +grosso modo+ să ne ia bogăţiile”, a adăugat el.Preşedintele american şi omologul său francez au legat o relaţie apropiată la scurt timp după alegerea lui Emmanuel Macron, înainte ca relaţiile dintre cei doi oameni politici să se deterioreze sensibil. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.