October 30, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Senator apropiat lui Bolsonaro, prins că ascundea bani între fese. Politicianul este suspectat de deturnarea fondurilor pentru COVID

2 min read




Un senator brazilian apropiat președintelui Jair Bolsonaro a fost prins, în urma unui raid al poliției, cu bani ascunși între fese, a relatat presa braziliană citând surse sub acoperirea anonimatului. Senatorul Chico Rodrigues este suspectat că ar fi deturnat bani dintr-un fond special destinat combaterii pandemiei de COVID. Senatorul a confirmat într-un comunicat că au avut loc percheziții, miercuri, la domiciliul său din Boa Vista, dar nu a dat detalii. El neagă, de altfel, orice acuzații de corupție.Biroul său a refuzat, pe de altă parte, să spună dacă incidentul cu banii găsiți în chiloți este adevărat, dar o sursă judiciară apropiată dosarului a confirmat informația pentru agenția Reuters. Cotidianul Estado de São Paulo a relatat că senatorul, în vârstă de 69 de ani, ar fi ascuns în părțile intime peste 30.000 de reali brazilieni (circa 4.500 de euro). O altă publicație, revista Crusoé, de orientare conservatoare, a scris chiar, pentru a ilustra sorditul situației, că unele bancnote erau murdare de fecale. „A fost o scenă extrem de stânjenitoare” în momentul în care poliția a făcut descoperirea, a scris Crusoe.Informația s-a viralizat, brazilienii postând-o pe rețelele sociale sub hashtagul #PropinaNaBunda (Cu mita în fund – n.r.) Cu un joc de cuvinte, mulți au comentat că momentul va rămâne în „analele istoriei”, scrie The Guardian.  Editor : Luana Pavaluca



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.