October 29, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor confirmă relatarea ActiveNews de la sărbătoarea Sfintei Parascheva

2 min read


Relatarea ActiveNews de miercuri, 14 octombrie, de la Hramul Sfintei Parascheva, făcea referire și la un moment petrecut în timpul Sfintei Liturghii, când slujba a fost bruiată de huiduieli și de diverse scandări. Părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor, a confirmat, într-o intervenție telefonică pentru Libertatea, că în rândul celor care au făcut scandal au fost persoane venite special să povoace.
 
„Vorbim de niște provocări ale unor oameni, care, repet, unii s-au desprins de Biserica Ortodoxă Română sau, unii care nu s-au desprins, dar care, prin maniera în care se manifestă arată că nu înțeleg ce înseamnă o sfântă slujbă”, a comentat părintele Sturzu, condamnând modul zgomotos și neconform cu atitudinea unui creștin adevărat.

„În aceste grupuri am observat persoane care nu țin de BOR. Sau au fost și s-au rupt între timp de BOR și nu pot decât să mă gândesc că au venit special să provoace și să arunce o lumină proastă asupra pelerinilor care respectă regulile și sunt liniștiți. Ce fel de creștin ești tu dacă vii cu huiduieli, cu îmbrânceli și cu astfel de atitudini într=o zi de sărbătoare. Mai ales să mainfești o astfel de atitudine în momentul în care are loc sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Nu putem vorbi de oameni credincioși, pentru că un om credincios nu ar putea deranja niciodată. Vorbim de niște provocări ale unor oameni, care, repet, unii s-au desprins de Biserica Ortodoxă Română sau, unii care nu s-au desprins, dar care, prin maniera în care se manifestă arată că nu înțeleg duhul și ce înseamnă o sfântă slujbă. Nu se justifică un astfel de comportament și e clar că nu au nicio legătură cu ceea ce înseamnă a fi un om credincios”, a spus părintele Sturzu. 
 
”Aceleași persoane care au deranjat Sfânta Liturghie au venit apoi și au făcut presiuni asupra rîndului, unde oameni stăteau așezați, forțând trecerea”, a adăugat el.

Sprijină ActiveNews ca site-ul să poată continua mai departe lupta pentru ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste veacuri: Țara, Credinţa şi Libertatea!
ActiveNews și noi, jurnaliștii lui, îl mărturisim pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem în El. ActiveNews crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor.
ActiveNews este un site deținut în totalitate de acționari români. Dar de fapt ActiveNews este deţinut de fiecare cititor.
Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews ca acesta să poată lupta in continuare, pentru Adevăr, pentru România!

Susține ActiveNews



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.