October 24, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Iohannis, la Bruxelles: Nu sunt dispus să accept ţinte climatice foarte ambiţioase necondiţionat

3 min read



Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că este dispus să accepte ţinte ambiţioase în privinţa combaterii schimbărilor climatice, însă nu necondiţionat.”Noi, eu, suntem dispuşi să acceptăm ţinte destul de ambiţioase, dar nu sunt dispus să accept ţinte foarte ambiţioase necondiţionat. Pentru noi este important să putem gestiona tranziţia spre o ţintă ambiţioasă, asta însemnând, evident, să ne alegem singuri, să fim lăsaţi să ne alegem mixul energetic şi este, de asemenea, foarte important să putem să ne alegem cum facem tranziţia, ce fel de energie folosim. De exemplu, pentru România este foarte important ca în faza de tranziţie să folosim gazul natural – de exemplu, cel din Marea Neagră. Sunt condiţii pe care le voi exprima foarte clar. Pe de altă parte, sunt dispus să discutăm ţinte climatice ambiţioase, fiindcă aceste lucruri sunt foarte importante şi pentru noi, în România, pentru societatea românească”, a spus Iohannis la Bruxelles.El a arătat că tema privind ţintele climatice care se discută în Consiliul European este extrem de sensibilă, dar, în acelaşi timp, extrem de importantă.”Este vorba de felul în care Uniunea Europeană îşi va seta ambiţiile, cât de buni vrem să fim, cât de performanţi vrem să fim, cum vrem să ne îngrijim de măsurile pe care le luăm ca să reducem impactul climatic total nefavorabil pe care putem să-l constatăm cu toţii – furtuni, călduri excesive, ierni excesive. Este clar că ceva trebuie făcut. Există foarte multe discuţii, există propuneri de ţinte climatice şi acum discutăm, de fapt, ţinta pe care ne-o punem până în 2030. Există propuneri din partea Comisiei, există propuneri din partea Parlamentului European. Astăzi vom discuta în profunzime cum vedem noi, liderii statelor, liderii guvernelor, această chestiune”, a explicat Iohannis.Şeful statului participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.Pe agenda de discuţii a reuniunii se află subiecte referitoare la pandemia de COVID-19, viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie, precum şi combaterea schimbărilor climatice. Totodată, liderii europeni vor aborda şi teme cu privire la relaţiile externe ale Uniunii Europene. AGERPRES/(A – autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citește și:

 

Iohannis, după ce preşedinta CE a intrat în autoizolare: În cazul meu nu există niciun pericol; măsurile preventive – importante

 

Iohannis: Acordul UE-Regatul Unit, foarte important pentru românii ce trăiesc în Regat şi pentru firmele noastre

 
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.