October 29, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Președintele SUA, Donald Trump, nu ar mai fi contagios: „Mă simt grozav!”

3 min read



Donald Trump nu mai este contagios, a declarat sâmbătă medicul său, Sean Conley, la nouă zile după ce preşedintele american a fost testat pozitiv la COVID-19, scrie AFP.

 “În această seară, sunt bucuros să anunţ că, pe lângă faptul că preşedintele îndeplineşte toate criteriile CDC pentru încetarea izolării de siguranţă, din punctul de vedere al standardelor recunoscute actual, el nu mai este considerat ca riscând să transmită virusul altor persoane”, a indicat Sean Conley într-un comunicat.Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite sunt principala agenţie federală în domeniul sănătăţii publice, transmite Agerpres.Potrivit comunicatului, testele au arătat că “nu mai există dovezi de replicare activă a virusului” şi că încărcătura virală a preşedintelui Trump “se diminuează”.
Donald Trump nu are febră şi simptomele s-au “ameliorat”, a indicat medicul Casei Albe, subliniind că va continua să îi urmărească starea de sănătate într-un moment în care preşedintele îşi reia cursul normal al activităţilor sale.Preşedintele american, care a fost spitalizat trei zile, a marcat sâmbătă revenirea în cursa pentru alegerile de la 3 noiembrie cu un discurs din balconul Casei Albe, ţinut în faţa a sute de simpatizanţi.”Mă simt grozav!”, s-a adresat el mulţimii la începutul unei intervenţii de circa 20 de minute în cursul căreia a apărut în formă.Casa Albă a anunţat că el îşi va relua de la începutul săptămânii viitoare mitingurile de campanie, într-un ritm intens: Florida luni, Pennsylvania marţi, Iowa miercuri.Ce le-a transmis Donald Trump susținătorilor lui  
Preşedintele american Donald Trump s-a adresat unui grup de sute de susţinători ai săi, sâmbătă, de la balconul Casei Albe, el spunând că se simte foarte bine şi că noul coronavirus va fi eradicat în curând, transmite News.ro.Potrivit presei, pentru acest eveniment au existat peste 2.000 de invitaţii.“Vă mulţumesc foarte mult şi menţineţi acest entuziasm. Trebuie să votăm, trebuie să scăpăm de ei. Mă simt foarte bine şi sunt onorat de acest protest paşnic de susţinere a incredibililor bărbaţi şi femei din poliţie, a tuturor celor care au colaborat atât de bine cu noi, şi a comunităţii noastre de culoare, a comunităţii noastre hispanice… Vă mulţumesc tuturor pentru rugăciuni. (..) Nu îi putem permite ţării noastre să devină o naţiune socialistă. Şi asta s-ar întâmpla, sau mai rău. Vreau să ştiţi că naţiunea noastră va învinge acest virus chinez. Vaccinul va dispărea curând. Prin puterea spiritului american, ştiinţa şi medicina vor eradica virusul chinez”, a spus Trump.
El a continuat cu un mesaj politic împotriva rivalului său de la alegerile prezidenţiale, Joe Biden, şi vorbind despre reuşitele din mandatul său. Trump a menţionat că dacă opoziţia de acum va căpăta putere, “va lansa o cruciadă” împotriva poliţiei.“Suntem aici pentru a le transmite un mesaj tuturor poliţiştilor, de orice rasă şi culoare, vă susţinem şi vă iubim”, a mai afirmat Trump.Donald Trump a fost testat pozitiv cu coronavirus săptămâna trecută şi a fost spitalizat câteva zile. El a revenit la Casa Albă luni seară.Echipa sa de campanie a anunţat, sâmbătă, potrivit AFP, că Trump va participa la două mitinguri electorale suplimentare săptămâna viitoare: la Johnstown (Pennsylvania) marţi şi la Des Moines (Iowa) miercuri. 



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.