October 26, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Marian Godină a fost blestemat de mai mulţi “credincioşi”. Ce a urmat e ireal

3 min read



Poliţistul Marian Godină a povestit că după ce a transmis un mesaj public credincioşilor care vor să meargă şi anul acesta în pelerinaj la Iaşi a fost blestemat de câțiva dintre aceștia, la scurt timp având loc un cutremur în România.

 Marian Godină a declarat că după ce a abordat subiectul pelerinajului de la Sfânta Parascheva, a primit mai multe mesaje pe Facebook în care era blestemat de enoriași.„După articolul pe care l-am scris ieri, cel în care, fără să jignesc pe nimeni și în care am zis destul de clar că sunt convins că unora le face bine mersul la moaște, fiind liberi să facă ce vor, dar că ar putea avea răbdare un an, date fiind condițiile actuale, credincioșii care țineau morțiș să meargă la Iași aveau ocazia să mă facă să mă simt acum rușinat și să îmi explice ce oameni buni sunt ei și cum merg ei acolo pentru a se ruga, așa cum le stă bine oamenilor blânzi.
”Marian, trebuie să înțelegi că noi avem o credință atât de mare încât trebuie să ajungem acolo în fiecare an, fii mai înțelegător.” Ăsta e doar un exemplu, care mi-a trecut acum în minte, despre cum ar fi putut arăta comentariul unui om bun care nu era de acord cu mine. Dar nuuu.

Bunătatea, blândețea, înțelepciunea și dragostea pentru aproape s-au manifestat cu totul altfel, iar habotnicii supărați că mi-am spus părerea au ținut să îmi transmită: “boule, idiotule, imbecilule, să te ardă focul, Sf Parascheva să te zguduie la noapte, josnicule, toate blestemele să cadă asupra ta, să putrezești, vei da socoteală în fața lui Dumnezeu, d-aia ai un nepot bolnav, (asta a fost poate cea mai urâtă replică) și multe altele pe care le puteți găsi încă în comentarii. Unii mi-au transmis lucruri d-astea în privat.
Vă pot spune doar atât: mi-e milă de voi. Iar dacă până acum ați fost la moaște, dar lăsați astfel de comentarii, ați bătut drumul degeaba.
Ca om, eu pot pune capul pe pernă liniștit în fiecare seară, știu foarte bine cât bine și cât rău am făcut în viața mea”, a scris el pe rețeaua de socializare.Ulterior, el a postat o imagine cu unul dintre comentarii, în care era blestemat de un bărbat, urmată de o alta referitoare la cutremurul care a avut loc sâmbătă dimineața în România, sugerând că spusele oamenilor s-au adeverit. Facebook.comSute de persoane au protestat, după interzicerea pelerinajului de Sf. Parascheva  
Potrivit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași, este permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reședința în municipiul Iași. Perimetrul în cauză și punctele de acces vor fi stabilite de comun acord cu organele de ordine și cu Primăria Municipiului Iași, iar intrarea persoanelor în zonă va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate.Peste o sută de persoane s-au strâns sâmbătă, din nou, în fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pentru a protesta față de interdicțiile impuse enoriașilor din afara Iașiului.
Protestul a fost pașnic și nimeni nu a fost amendat, deși unii credincioși și-au luat doar icoanele „la purtător”, nu și măștile de protecție.Unii echipați cu mască, alții fără, însă toți cu pancarte și icoane în mâini, credincioșii au umplut bulevardul din fața Catedralei Mitropolitane din Iași, nemulțumiți că în biserică pot intra doar cei care au domiciliul în oraș.Sfânta Parascheva este prăznuită pe 14 octombrie. Anul trecut, până în ajun trecuseră pe la raclă 100.000 de oameni, iar de hram s-a înregistrat un record de peste 20.000 de pelerini care au participat împreună la slujbă.   



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.