October 31, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

La 41 de ani, și-a dat părinții în judecată pentru că nu-l mai susțin financiar

2 min read




Unii oameni se desprind greu de părinți ca să devină independenți. Cazul unui bărbat din Londra, care a avut norocul să aibă părinți înstăriți, iese însă din comun. Are un apartament la Londra ai cărui proprietari sunt părinții săi și tot ei sunt cei care i-au plătit până de curând facturile. Și totuși, acest bărbat de 41 de ani, cu studii superioare, a ținut să-și dea în judecată mama și tatăl, în speranța că va obține susținerea lor financiară până la sfârșitul vieții lor, relatează Legal Cheek, un site de informații juridice din Marea Britanie.  Consideră că părinții i-au alimentat dependența față de eiConsiderându-se îndreptățit să trăiască din banii părinților, bărbatul, de profesie jurist, le reproșează acestora că i-au întreținut cu bună știință dependența financiară față de ei timp de 20 de ani, pentru ca apoi, când au avut neînțelegeri, să-i reducă fondurile considerabil.Cu toate acestea, părinții nu i-au tăiat de tot finanțarea. Bărbatul locuiește într-un apartament în centrul Londrei, care aparține părinților lui. Aceștia din urmă s-au stabilit la Dubai, dar nu i-au cerut chirie pe apartament și până de curând tot ei i-au plătit și facturile. Fiul – șomer de ani buni – se consideră însă nedreptățit. Contrariat că s-a văzut lăsat fără bani de buzunar, și-a cerut drepturile în justiție. A invocat legile britanice referitoare la căsătorie, divorț și drepturile copiilor. Bărbatul spune că părinții săi sunt „enorm de bogați” și îl pot susține financiar fără probleme ca și până acum. Ce au decis judecătorii Însă judecătorul care s-a ocupat de dosar nu i-a dat dreptate „năpăstuitului” copil de 41 de ani. „Părinții săi l-au susținut financiar de-a lungul anilor și continuă să o facă într-o anumită măsură. L-au lăsat să trăiască în apartamentul lor pentru care tot ei au plătit facturile”, a arătat magistratul în decizia sa. Judecătorul a spus că este o dispută „neconcludentă și mai degrabă tristă”.Reclamantul de 41 de ani nu mai muncește din 2011, pe motiv că ar avea unele afecțiuni psihice, și vrea acum să-și continue studiile și să se facă avocat. Până atunci, însă, trebuie să achite 60.000 de lire sterline cheltuieli de judecată. Editor : Luana Pavaluca



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.