October 24, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Județul care a înregistrat cel mai mare număr de noi cazuri de Covid-19 de la începutul pandemiei

1 min read



Un număr de 155 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în judeţul Timiş, fiind cel mai mare număr de infectaţi cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei, potrivit datelor prezentate duminică de Prefectura Timiş.

Din cele 155 de persoane nou confirmate cu COVID-19, faţă de 105 din raportarea precedentă, 96 sunt în Timişoara, opt în Giroc, cinci în Dumbrăviţa, câte patru în Lugoj şi Jebel, câte trei în Sânnicolau Mare şi Buziaş, câte două în Bacova (Buziaş), Pesac, Iecea Mare, Variaş, Ghiroda, Foeni, Şag şi câte una în localităţile Covaci (Sânandrei), Periam, Coşteiu, Comloşu Mare, Victor Vlad Delamarina, Săcălaz, Bobda (Cenei), Dudeştii Vechi, Sânandrei, Ianova (Remetea Mare), Denta, Birda, Giarmata, Cernăteaz (Giarmata), Sacoşu Turcesc, Cenei, Boldur şi Moşniţa Nouă.Duminică dimineaţă, erau internate 175 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 18 pacienţi la ATI, dar nu s-a mai înregistrat niciun deces. Număr total de decese de la începutul pandemiei a ajuns la 182, iar rata de infectare la mia de locuitori este 0,88.În judeţ sunt în prezent nouă focare active COVID, aflate în supraveghere epidemiologică.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.