October 22, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Copil de nouă ani, accidentat în Munții Bucegi, cărat în spate un kilometru de jandarmii montani

1 min read





Copilul își însoțea părinții pe un traseu cu dificultate mică între Zănoaga – Scropoasa, în Munții Bucegi.
Jandarmii montani i-au acordat copilului măsurile de prim-ajutor și l-au dus în spate pentru că avea o rană deschisă la piciorul drept.
Copilul se afla cu părinții lui într-o drumeţie, pe traseul montan Zănoaga – Scropoasa, când s-a accidentat.

“Familia, doi adulţi şi un copil minor din judeţul Călăraşi, se afla într-o drumeţie pe traseul montan Zănoaga – Scropoasa, cu un grad de dificultate mic (marcat cu cruce albastră). La un moment dat, din cauza neatenţiei şi a umezelii de pe traseu, băiatul în vârstă de 9 ani a alunecat şi s-a accidentat, fiind în imposibilitatea de a se mai deplasa”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Dâmboviţa.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii montani i-au acordat minorului măsurile de prim-ajutor, deoarece aceasta prezenta o rană deschisă la piciorul drept și era panicat.

Din cauza traseului greu accesibil cu autoturismul, jandarmii montani l-au cărat pe copilul accidentat în spate, pe o distanță de aproximativ 1 km, până la Cheile Zănoagei.

Apoi l-au transportat cu mașina de serviciu in zona Cuibul Dorului, de unde a fost preluat de un echipaj SMURD și condus la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În articolul :



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.