October 26, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Povestea de dragoste care sfidează conflictul lui Erdogan cu Grecia

5 min read




Una din marile întrebări ale ultimelor săptămâni a fost dacă Turcia și Grecia vor începe un război, din cauza diferendului legat de posibile mari zăcăminte de gaz și petrol în Mediterana de Est. Ankara a stârnit furia Atenei când a trimis o navă de explorare în ceea ce Grecia consideră apele sale teritoriale. Între timp, vasul a părăsit zona, dar ambele țări și-au sporit prezența militară în regiune. Turcia susține că zăcămintele disputate sunt în aria platformei sale continentale. De cealaltă parte, Atena invocă existența unor insule grecești în apropierea coastelor Turciei.  Pe una dintre ele locuiește un cuplu ieșit din tipare. Tsikos și soția lui Hurigül sunt dovada vie că diferențele pot fi gestionate și pașnic. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.Insula grecească și paradisul vacanțelor Kastellorizo se află foarte aproape de țărmul Turciei. Când Tsikos Mayafis iese în larg cu barca, la orizont vede întotdeauna teritoriul Turciei. A crescut pe această insulă și este foarte mândru de casa lui.Soția sa, Hurigül Bakirci, este turcoaică. Între ei a fost dragoste la prima vedere. Au rămas împreună și acum au un restaurant pe insulă. „Sunt sigur că nunta noastră a fost o surpriză. Nimic similar nu se mai întâmplase vreodată în istoria regiunii noastre, Kas și Kastellorizo. Dar oamenii au primit bine vestea”, povestește Tsikos Mayafis.Insula unde turcii și grecii au nevoie unii de ceilalțiTurcii și grecii sunt vecini aici, au nevoie unii de ceilalți, spun cei doi soți. Și nu le place să vorbească despre tensiunile politice dintre cele două țări.„Nu cunosc suficientă politică pentru a ști rezolvarea problemei. Dar sunt sigur că primul pas ar fi ca liderii celor două țări să-și mai tempereze discursul și să găsească o soluție ÎMPREUNĂ: guvernul nostru împreună cu cel al lui Erdogan”, spune Tsikos Mayafis.Dar pe această insulă o criză pare inevitabilă. Disputa privind rezervele de gaze naturale a făcut ca ambele țări să trimită trupe și nave de război în regiune. Mulți localnici se tem că tensiunile ar putea scăpa de sub control.„Săptămâna trecută, a existat un incident între o fregată turcă și una greacă. Este foarte probabil ca așa ceva să se întâmple din nou. Cu toții ne temem de asta. Nimeni – cel puțin nu în Grecia, nu dorește așa ceva”, spune Stavros Amygdalos, viceprimar.Kastellorizo este la doar doi kilometri de Kas, adică de țărmul Turciei. Cei șapte mii de oameni din acest oraș turc s-au gândit întotdeauna la ei înșiși ca la jumătatea mai mare a Kastellorizo, numită Meis în turcă.Dar feriboturile care îi transportau pe turci și greci de pe o parte pe alta au încetat să mai circule și nu doar din cauza pandemiei. Acum, elicopterele militare turcești survolează portul și fregatele patrulează apele.Cine nu cunoaște situația de aici ar putea crede că războiul a începutOnur și Sems Kilic își doresc să se poată întoarce la traiul vechi, liniștit, cu partea greacă. Au venit la Kas acum șase ani și au deschis o școală de scufundări. Când își duc clienții în cele mai bune zone de scufundări, parcurg jumătate din distanța până la Kastellorizo. Acum, barca lor alarmează Paza de Coastă a Greciei.„Cine nu cunoaște situația de aici ar putea crede că războiul a început deja cu atâtea elicoptere și avioane care zboară în jur. Dar nu-i adevărat. Chiar și așa, acest lucru are un impact negativ asupra turismului”, spune Onur Kilic.În mod normal, zona de scufundări ar fi plină de bărci turistice. Dar astăzi, Kilic și clienții săi sunt singuri. Familia s-a mutat aici, pe coasta mediteraneană de la Istanbul, în principal pentru ca fiul lor să se bucure de o copilărie liniștită și lipsită de griji – alături de vecinii lor greci.„Păcat că nu mai putem merge acolo. Între popoarele noastre nu există disensiuni. Noi toți, greci și turci, avem prieteni în ambele comunități. Au loc mereu căsătorii între cupluri transfrontaliere. Acum, politica ar putea să ne răpească toate aceste lucruri”, spune Sems Kilic.Dar președintele Turciei continuă să folosească un limbaj dur și amenințări la adresa vecinilor săi. Insistă pe revendicările asupra resurselor naturale din Mediterana. Dar nici Grecia nu renunță la pretenții.„Oricine se opune Turciei își va pune propria populație în pericol. Și spun asta foarte clar: va plăti, în timp, un preț foarte mare”, amenința Tayyip Erdogan, președintele Turciei.Oamenii simpli nu-și doresc războiulRelațiile dintre Grecia și Turcia au mai trecut prin momente dificile, dar demult n-au mai fost atât de tensionate ca acum. Atât localnicii, cât și turiștii simt acest lucru.„Văd o navă de război acolo și mă întreb ce face aici. Aș prefera să dispară”, spune Marina Yeten, turistă.Înapoi pe Kastellorizo, Tsikos Mayakis și soția lui închid magazinul pentru a putea petrece timpul cu fiul lor. Sunt mândri că vorbește ambele limbi. Ar dori să-și viziteze din nou și familia din Turcia, dar granițele sunt închise din cauza pandemiei.Coronavirusul a provocat deja o mulțime de probleme, spun ei. Așa că disputa maritimă nu face decât să pună paie pe foc.„Toată lumea are nevoie de Turcia, pentru că toți lucrăm împreună cu turcii”, spune Tsikos Mayafis. „La fel cum noi depindem de oamenii din Kas, și ei depind de noi cei din Kastellorizo. La urma urmei, suntem vecini”, adaugă el. Tsikos Mayafis și Hurigül Bakirci speră că situația va fi dezamorsată în curând. Ar fi cel mai dorit și fericit deznodământ al evenimentelor pentru toată regiunea.Cu sprijinul Uniunii Europene, Grecia și Turcia se întorc la masa negocierilor. Încă sunt șanse pentru o soluție pașnică. Editor : Luana Pavaluca



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.