October 25, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Reacția industriei jocurilor de noroc la închiderea locațiilor din București. „Măsurile nu au sens”

3 min read



Deciziile luate de autorităţi în privinţa închiderii sălilor de slot machines nu vor avea niciun efect epidemiologic, dar aduc prejudicii majore bugetului de stat şi economiei, avertizează Asociaţia Organizatorilor de Sloturi din România (ROMSLOT).

“Decizia pripită nu aduce niciun beneficiu real în combaterea epidemiei de Covid-19, în contextul în care nu există nici măcar un singur focar sau caz de client infectat în sălile de jocuri de noroc. Autorităţile medicale (Direcţiile de Sănătate Publică) au admis în toate discuţiile purtate cu industria de slot machines că sălile de jocuri de noroc reprezintă cel mai scăzut risc epidemiologic din toate activităţile care se desfăşoară în spaţii închise. Spre deosebire de alte sectoare, clienţii din sălile de jocuri de noroc sunt obligaţi să poarte măşti pe întreaga durată a şederii, sălile de jocuri de noroc au dimensiuni de ordinul sutelor de metri pătraţi – astfel încât distanţarea socială se respectă cu uşurinţă, iar spaţiile sunt dispuse cu camere video de supraveghere care pot ajuta în efectuarea unor anchete epidemiologice şi verificarea faptului că respectăm toate regulile. Astfel, din punct de vedere epidemiologic, măsurile luate de autorităţi nu au sens”, susţin reprezentanţii industriei jocurilor de noroc din România, conform Agerpres.Conform acestora, din punct de vedere financiar, închiderea sălilor de jocuri de noroc va avea repercusiuni majore asupra bugetului de stat.”În momentul în care suntem lăsaţi să funcţionăm, sălile de jocuri generează taxe şi impozite zilnice de două milioane de euro. Industria jocurilor de noroc asigură 45.000 de locuri de muncă şi este un important plătitor de salarii, taxe şi impozite, cu taxe directe şi indirecte de 600 de milioane de euro plătite anual la bugetul de stat şi un grad de colectare de peste 99%. În momentul în care sălile de jocuri sunt închise, şomajul acestor angajaţi reprezintă o cheltuială pentru statul român de peste 1,5 milioane de euro”, afirmă reprezentanţii ROMSLOT.Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunţat că în şedinţa de miercuri a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a decis închiderea barurilor, cluburilor şi discotecilor din Capitală.
Oficialul a afirmat, într-o declaraţie de presă, că s-a mai hotărât ca perimetrul exterior al unităţilor de învăţământ unde este obligatorie purtarea măştii de protecţie în intervalul orar 7:45 – 21:15, de luni până vineri, să fie redus de la 100 de metri la 50 de metri.Potrivit lui Gheorghe Cojanu, CMBSU a mai decis interzicerea jocurilor de noroc şi a cazinourilor, cu excepţia pariurilor şi loteriilor unde se eliberează bilet.”Barurile, cluburile şi discotecile nu erau precizate în această adresă (a DSP – n. r.). S-a constatat că posibilitatea de propagare e chiar mai mare în discoteci sau cluburi decât în cafenele şi restaurante, drept care prima hotărâre a fost în aplicarea articolului 6, punctul 11 din Anexa 3 la Hotărârea de Guvern 782/2020 – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în baruri, cluburi şi discoteci nu este permisă în municipiul Bucureşti (…). A doua hotărâre este o hotărâre de modificare, şi anume au fost sesizări de la cetăţeni care stau foarte aproape de şcoli, ne-am gândit şi la copilaşi şi la părinţii lor că totuşi distanţa de 100 de metri impusă şi în alte judeţe este prea mare, ei pot să le aplice masca pe nas şi gură la o distanţă mai mică, drept care Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât ca această distanţă să fie micşorată la 50 de metri”, a declarat Cojanu.În ceea ce priveşte a treia hotărâre, el a menţionat că, la propunerea a trei membri din CMBSU, a fost supusă atenţiei Comitetului interzicerea jocurilor de noroc şi a cazinourilor în Capitală, cu excepţia pariurilor şi loteriilor unde se eliberează bilet.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.