October 21, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

“Nu mi-am vândut sângele de român!” – Elisabeta Rizea, țăranca anticomunistă plecată la Ceruri pe 6 octombrie 2003

5 min read


12 ani a făcut în temnițele comuniste, trecând prin cinci
închisori. Născută pe 28 iunie 1912, Elisabeta Rizea, țăranca dârză
plămădidă parcă din argint viu, s-a dus la Ceruri, la frații ei din
rezistența anticomunistă, în urmă cu 17 ani, pe 6 octombrie 2003. Astăzi
puțini și-au adus aminte de partizanca din gruparea colonelului
Gheorghe Arsenescu și a locotenentului Toma Arnăuțoiu. Printre cei care
i-au omagiat memoria se numără însă Evenimentul Istoric și pagina Mărturisitorii, iar în trecut s-a aflat Agenția RADOR, căreia îi mulțumim
pentru relatarea de mai jos:
Toate popoarele
ocupate de sovietici au opus rezistență comunismului. Dar România a avut
cea mai amplă, cea mai sângeroasă și cea mai îndelungată rezistență
armată anticomunistă, care a durat 18 ani… Jertfele partizanilor în
munți și închisori dă dreptul României să privească demn, cu fruntea
sus, celelalte popoare ale lumii, a scris Adrian Briṣcă, el însuṣi unul dintre cei care s-au opus comunismului.
Elisabeta Rizea din Nucṣoara, Argeṣ, este acum
simbolul luptei împotriva comunismului. Era nepoata fruntaṣului ṭărănist
Gheorghe Șută, ucis de securitate în 1948. Această crimă petrecută în
familie avea să se adauge duṣmăniei ei faṭă de comuniṣti ṣi bolṣevici,
îndârjind-o.
Elisabeta Rizea se măritase la 19 ani ṣi venise
atunci în satul Nucṣoara. Gheorghe, soṭul ei, avea să intre ṣi el în
organizaṭia “Haiducii Muscelului”. Iar pe cei din familia Arnăuṭoiu îi
cunoṣtea bine, fiindcă erau vecini. De la început a ṣtiut despre
grupurile ascunse în munte în 1949, conduse de Gheorghe Arsenescu ṣi
Toma Arnăuțoiu. Până la arestarea sa, Elisabeta Rizea i-a ajutat
permanent cu hrană ṣi informaṭii despre miṣcările trupelor de securitate
care bântuiau în căutarea lor. Pentru aceste fapte, Elisabeta Rizea a
zăcut doisprezece ani închisorile comuniste. A fost la Piteṣti ṣi
Jilava. Spre cinstea ei, în cursul anchetelor nu a divulgat nimic ṣi pe
nimeni.
La 6 octombrie 2003 Elisabeta Rizea s-a stins din
viaṭă, istoria ei rămânând până azi un simbol al dârzeniei. Această
istorie a fost povestită chiar de ea, în anul 2000, realizatorului
Mariana Conovici. Din interviul păstat în Arhiva de istorie orală a
Radiodifuziunii redăm un fragment transcris ṣi unul audio.
“Mi-a ajutat sfântul de am trecut prin [atâtea, că] n-am păr în cap!…
M-au luat Cârnu și cu Micuṭelu și
m-au suit pe un scaun. După scaun pe o masă, după masă pe alt scaun – eu
vă spui ce-am pățit!… Și m-a agățat de cârlig, din cap, la domnul Iancu
Arnăuțoiu în casă, ăl mai cinstit în tot… în toată Nucșoara. Și om
drept. [..] Poți să-mi tai capul și acum, mor râzând! Nu mi-am vândut
sângele de român. Așa…
Ați început să spuneți cum vă chinuia Cârnu…
Cârnu a venit nu știu de câte ori.
Și a intrat într-o noapte, era podișca nu de ciment, de lemn ṣi cu
cizme încălțat ṣi când auzeam cizmele, că aveam frică… așa făcea inima,
să iasă din mine, că zic acum mă ia, mă împușcă, mă ia… Așa am trăit! De
ce să mint? Dadea lampa mare, intra în casă, mă ridica așa, în sus ṣi
mă întreba de ei [de fugari]. Nu știu și nu știu, nu știu – de mă
împușca ṣi nu i-am declarat! Nu le-a mers…
Și aveam o salcie cu gaură. Și eu
le băgam mâncare acolo și le scriam bilet și le băgam în gaură […], le
băgam sub crăci aicea la cucoana Mimița, erau niște crăci multe de meri
curățiți. Și eu le băgam sub crăci. Și scriam bilet și în scorbura aia
eu n-ajungeam. Am venit acasă, am luat un trunchiuleț, l-am băgat în
desagi. Și l-am luat la spinare și m-am băgat pe vale, așa. Și ziua îl
băgam colo, ca să ajung eu la scorbura aia, vezi, unde puneam biletele.
Dacă vedeam că trece armată, scriam… am făcut eu asta, de ce să mint ?!
[…]
Dar jurământ ați depus?
Am depus, […] în camera aia, colea. Erau pe masă: Evanghelia, crucea. Am luat crucea în mână, Evanghelia și am jurat… Era domnul colonel Arsenescu, era domnul Tomiță
[Arnăuṭoiu], erau niște doctori, oameni numai de ăștia, cu carte. Și am
jurat că nu voi trăda niciodată. Și așa am făcut… Am suferit tot!”
Silvia Iliescu
Accesand AICI, la RADOR, puteți să-i ascultați vocea Elisabetei Rizea din fragmentul audio selectat
Sursa: MĂRTURISITORII
 
 

Dacă te regăsești întru idealurile noastre și vrei să participi la lupta neamului nostru, fii alături de noi! Sprijină ActiveNews ca site-ul să poată continuă mai departe lupta pentru tot ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste veacuri – credinţa şi libertatea!
ActiveNews îl mărturiseşte pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem în El.
ActiveNews își dorește ca românii împreună cu toți locuitorii acestei țări să trăiască liberi, înțelepți și curajoși.
ActiveNews crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor, într-o lume în care încrederea în noi este subminată mai mult decât orice altceva pentru a dispărea ca neam şi a deveni pentru totdeauna robii unor interese străine.
ActiveNews este un site deținut în totalitate de acționari români, în contextul în care cei care susţin public cu totul altceva sunt cel mai probabil agenţi străini sau manipulaţi de aceştia! Dar de fapt ActiveNews este deţinut de fiecare cititor.
Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews ca acesta să poată continua.

Susține ActiveNews



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.