October 30, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Blocul Sirmei Caraman construit în buza plajei Reyna NU va fi demolat!

2 min read




Investitorul blocului cu 12 etaje din Faleză Nord, construit în buza plajei Reyna, pe strada Zoreelor, poate sta liniștit, deocamdată. SC Cristian Impex SRL, firmă ce aparţine în acte lui Cristian Caraman, adică fiul Sirmei Caraman, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi fost director executiv al Consiliului Judeţean Tulcea, a avut judecătorii de partea sa și au respins cererea de autorizare pentru desființarea lucrărilor.De altfel, Cristian Caraman era convins că imobilul nu va fi demolat pentru că are toate autorizaţiile necesare, după cum a declarat el recent, pentru Replica. Iată că a avut dreptate, întrucât Judecătoria a fost de partea lui și nu a dispus autorizarea desființării lucrărilor. Decizia a fost pronunțată de magistrații constănțeni marţi, 29 septembrie.De la Cuptorul cu plăcinte, la bloc cu 12 etajeSocietatea Cristian Impex SRL deţine fabrica de pâine „Cuptorul de Aur“, înființată încă din 1994, dar care de-a lungul timpului a reuşit să depăşească stadiul de patiserie în Piaţa Veche din Tulcea. Firma are acum în spate o fabrică modernizată pe baza unui proiect de 1,3 milioane de euro, finanţare europeană. Aceeaşi societate, Cristian Impex SRL, a bifat şi un proiect FEADR, pentru siloz şi moară cereale, în valoare de aproximativ 200.000 euro.Sirma Caraman şi Decebal Făgădău, la semnarea unui contract pe fonduri europeneNici nu este de mirare că societatea s-a descurcat atât de bine în hăţişul birocraţiei, de vreme ce mama lui Cristian Caraman este fostul director executiv al Consiliului Judeţean Tulcea, Sirma Caraman. Iată că, de la modesta patiserie la fabrică şi moară de cereale, familia Caraman investeşte într-un bloc care va avea ca destinaţie locuinţe de vacanţă şi regim hotelier.Proiectul a fost cedat de trei italieni societății Cristian Impex, de la 6 etaje a ajuns la 12În 2015, societatea familiei Caraman încerca să obţină certificat de urbanism pentru modificarea proiectului de construire a unui imobil P+2E cu destinaţie locuinţe colective şi spaţii comerciale în limita a maximum 25% din suprafaţa construită. Astfel, el dorea să ridice un bloc cu şase etaje şi comerţ la parter, dar nu i s-au eliberat documentele necesare. Între timp, cum-necum, problema a fost rezolvată!Inițial, autorizația de construire a fost eliberată pentru societatea Best Wood Company SA, deținută de trei italieni, Mattia Venezia, Michele Arriello și Carmelo Gariffo, însă proiectul a fost cedat, trei ani mai târziu, firmei Cristian-Impex.Mirela PASCAL



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.