October 23, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Dominic Fritz, candidatul care a câștigat Primăria Timișoara

2 min read





Dominic Fritz, noul primar al Timișoarei, are 37 de ani.
Dominic Fritz l-a învins la alegeri pe fostul primar, Nicolae Robu.
Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Victoria lui Dominic Fritz este considerată una extrem de surprinzătoare, mai ales că, la 37 de ani, candidatul USR-Plus încă nu părea să aibă suficientă experiență.

Conform CV-ului postat pe site-ul personal, Dominic Fritz s-a născut într-un mic sat de la sud de Pădurea Neagră, Germania, unde “am învățat să iubesc natura și tradiția”.

A fost al treilea dintre cei opt frați și recunoaște că “mi s-a făcut poftă să văd lumea. Am plecat la 16 ani de acasă cu o bursă oferită de Parlamentul Germaniei. Am trăit un an în Statele Unite, ţară în care m-am simțit pentru prima oară european”.

În 2003 a absolvit un liceu romano-catolic din Germania și a ajuns în Timișoara, unde a făcut un an de voluntariat la o casă de copii.

Dominic Fritz își prezintă studiile: “am studiat științe politice și administrative, ca bursier al Fundației Academice Naționale Germane, la Universitatea din Konstanz (Germania), la Sciences Po Paris (Franța) si la Universitatea din York (Anglia). Lucrarea mea de licență a fost despre politicile sociale din România. Lucrarea de masterat s-a axat pe capacitatea administrației publice în țări ieșite din război”.

Între 2016 și 2019 a fost șef de cabinet al lui Horst Kohler, fost președinte al Germaniei, iar între 2009 și 2019 a fost membru al Partidului Verzilor din Germania.

Fritz susține că “după 10 ani dedicați cooperării internaționale, diplomației și administrației publice, vreau să-mi pun în practică pasiunea mea pentru politici publice într-un context concret și local. În locul în care-mi este inima, un loc care a devenit acasă: Timişoara. Ca primar al Timișoarei”.

Hobbiurile noului primar de la Timișoara sunt muzica, cititul, mersul cu bicicleta și Netflix-ul. Iubita lui Dominic Fritz este diplomată în cadrul ONU, iar cei doi încă nu au copii.

Mai multe detalii despre CV-ul noului primar de la Timișoara, AICI.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.