October 21, 2020

Știri pe bune

Informații de ultima oră

Actorul și regizorul Horaţiu Mălăele a fost diagnosticat cu Covid-19

2 min read



Actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele s-a infectat cu noul coronavirus, au anunţat organizatorii Serilor Filmului Românesc de la Iaşi, unde actorul urma să fie prezent ca invitat special.

Organizatorii SFR anunţă faptul că Horaţiu Mălăele nu va mai putea fi prezent la Iaşi în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2020. Ediţia care îi este dedicată artistului se va desfăşura în compania mesajelor şi cuvintelor pe care le va transmite la fiecare eveniment, prin scrisori către public, potrivit News.ro.Conform organizatorilor, în aceste condiţii, spectatorii care îl aşteptau la Iaşi pe actor sunt rugaţi “să păstreze gândurile de bine, să se bucure de atmosferă şi film, în compania invitaţilor din program”.Biletele achiziţionate pentru spectacolul “Sunt un orb”, din cadrul SFR, vor putea fi păstrate pentru data la care va fi reprogramat evenimentul.Cine este Horațiu Mălăele
 
Horaţiu-Valentin Mălăele s-a născut la 1 august 1952 şi este actor, regizor, caricaturist şi scriitor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu.A jucat pe scenele mai multor teatre din ţară, precum Nottara, Odeon, Bulandra şi Naţionalul bucureştean, unde, în stagiunea curentă face parte din distribuţia „Dineu cu proşti” şi „Scrisoarea”. A regizat peste 15 spectacole de teatru şi trei lungmetraje. Cel mai recent film în care a jucat a fost „Moromeţii 2” (2018, r. Stere Gulea).În 2018, a primit Premiul de Excelenţă al UNITER, iar un an mai târziu, un trofeu onorific la cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Filmului European.



Citește mai departe

Leave a Reply

Copyright © All rights reserved. | by AF themes.