România susţine adoptarea unor măsuri care să nu afecteze calitatea serviciilor turistice oferite în destinaţie

România susţine adoptarea unor măsuri care să nu afecteze calitatea serviciilor turistice oferite în destinaţie



Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri – Direcţia Generală Turism, Emil-Răzvan Pîrjol, a susţinut în cadrul celei de-a 112-a sesiuni a Consiliului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT) importanţa adoptării unor măsuri care să nu afecteze calitatea serviciilor turistice oferite în destinaţie şi a unei comunicări coerente şi proactive, “indispensabilă pentru redobândirea încrederii sectorului”.Pîrjol a reprezentat România la evenimentul OMT, care a avut loc miercuri, 16 septembrie 2020, în Tbilisi, Georgia.”Coordonarea între măsurile pe care statele noastre le implementează în lupta pentru combaterea impactului COVID-19 asupra turismului trebuie să fie consolidată, fiind necesară şi în continuare. În egală măsură, aş dori să accentuez importanţa adoptării unor măsuri care să nu afecteze calitatea serviciilor turistice oferite în destinaţie şi a unei comunicări coerente şi proactive, indispensabilă pentru redobândirea încrederii sectorului, dat fiind că uneori a fost considerat responsabil pentru propagarea noului coronavirus”, a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, în sesiunea plenară a Consiliului Executiv al OMT.Conform datelor furnizate de OMT, turismul se confruntă în prezent cu o scădere a sosirilor turistice internaţionale de 65%, comparativ cu intervalul similar al anului trecut. Drept urmare, OMT consideră că impactul fără precedent generat de această criză necesită soluţii inovatoare în arhitectura de finanţare, precum şi de solidaritate, colaborare la toate nivelurile, astfel încât activitatea să fie desfăşurată în siguranţă, redresarea economică să poată fi accelerată şi, totodată, să ofere speranţă milioanelor de oameni, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.”Călătoriile internaţionale sigure şi responsabile sunt acum posibile în multe părţi ale lumii şi este imperativ ca guvernele să colaboreze îndeaproape cu sectorul privat pentru a pune din nou în mişcare turismul mondial”, a precizat secretarul general al OMT, Zurab Pololikashvili.În urma unor discuţii bilaterale, Zurab Pololikashvili, a acceptat invitaţia lansată de România, de a efectua o vizită oficială în ţara noastră, în toamna acestui an, cu scopul de a dezbate propunerile de proiecte de colaborare cu organizaţia, conturate pentru viitor.De asemenea, consolidarea şi aprofundarea parteneriatului turistic, cu precădere în ceea ce priveşte reclădirea sectorului în noul context provocat de pandemia COVID-19, au fost subiectele subliniate în cadrul întâlnirilor desfăşurate de-a lungul lucrărilor Consiliului Executiv al OMT şi cu omologii din Grecia, Portugalia, Spania şi Egipt.Printre punctele aflate în agenda Consiliului Executiv, susţinute şi de România, se numără aprobarea cererii Regatului Arabiei Saudite de înfiinţare la Riyadh a unui Biroul Regional OMT pentru Orientul Mijlociu, în vederea funcţionării din 2020-2021 pentru o perioadă de 15 ani şi stabilirea următoarei sesiuni pentru primul semestru al anului 2021, la Madrid, Regatul Spaniei, în marja târgului de turism FITUR.România este membru cu drepturi depline al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT) din 1975.OMT este agenţia Naţiunilor Unite care coordonează promovarea la nivel internaţional a turismului responsabil, durabil şi accesibil. În prezent, OMT numără 159 de state membre cu drepturi depline, 6 membri asociaţi şi peste 500 membri afiliaţi din sectorul privat, instituţii educative, asociaţii din turism şi autorităţi de turism locale.În urma depunerii candidaturii, România a fost aleasă în anul 2017 membru cu drepturi depline în organismul de conducere a OMT, iar poziţia de membru al Consiliului Executiv al OMT reprezintă o recunoaştere la nivel internaţional a eforturilor depuse în domeniul turismului şi o oportunitate pentru creşterea vizibilităţii ţării noastre în plan extern, atât ca destinaţie de turism, cât şi ca partener activ în domeniul turismului la nivel internaţional. România deţine această calitate până în anul 2021.Evenimentul organizat de OMT la Tbilisi reprezintă prima reuniune statutară a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), desfăşurată în persoană şi nu exclusiv în sistem de videoconferinţă.AGERPRES/(AS – editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)



Citește mai departe

Leave a Reply