Recordul de infectări cu coronavirus pune presiune pe sistemul sanitar

Recordul de infectări cu coronavirus pune presiune pe sistemul sanitar





O persoană infectată cu noul coronavirus poate infecta, la rândul ei, alte cel puțin 40 de persoane, într-un interval de 12 zile.
Specialiștii se așteaptă ca numărul de infectări cu noul coronavirus să crească în această toamnă.
Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: V-am spus că va fi o lună de foc, care a început prin măsuri de revenire la normalitate.

Normalitatea se măsoară acum în peste 1.700 de cazuri pe zi. Un record absolut. Iar specialiştii se pregătesc pentru un scenariu negru: cît de curând vom depăşi 2.000 de infectări pe zi. Creşte numărul îmbolnăvirilor, dar şi forma în care se manifestă virusul.

Adrian Streinu-Cercel, manager Institutul Matei Balş: La un interval de circa cinci zile, deşi pacientul nu acuză mare lucru, leziunile pulmonare au tendinţă la extindere. Acest moment de relaxare se traduce în număr mare de cazuri. 5% vor ajunge în Terapie Intensivă şi între 10-20% vor dezvolta forme medii şi severe de boală.

Coronavirusul pare de neoprit la noi. În jumătate de an a fost luna şi pragul de îmbolnăviri doborât. La 11 aprilie înregistram primul record de peste 500 de cazuri. Apoi, în luna iulie am depăşit 1.000 de noi îmbolnăviri. Pe 27 august s-a trecut de 1.500 de cazuri.

Andreea Moldovan, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov: De la 1.100-1.300 de cazuri să crească într-o singură zi la 1.700 este o creștere semnificativă. Reînceperea şcolii va duce într-un prim pas la creşterea numărului cazurilor în rândul tinerilor şi copiiilor, dar care implicit va avea impact asupra familiilor din care tinerii provin.

Medicii încearcă să găsească soluţii în spitale deja supraglomerate.

Ștefan Lazăr, infecționist Victor Babeș: Este un proces care nu ne aşteptăm să scadă, dimpotrivă să crească. Glumind amar, jucăm cu casa închisă. De o perioadă bună de timp marea majoritate a locurilor sunt ocupate, reuşim să externăm pacienţi, acele locuri se umplu cu alţi pacienţi, este un flux permanent.

O persoană infectată transmite virusul, în doar patru zile, altor trei persoane. În alte patru zile se îmbolnăvesc încă nouă persoane. Astfel se ajunge ca un singur om care poartă virusul să infecteze – în 12 zile- cel puţin alte 40 de persoane care pot avea sau nu manifestări clinice.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Avem în evaluare anumite focare, focare din anumite evenimente private le spun să păstreze acele norme de aplicare, avem focare în instituţii şi focare în agenţii economice.

Iar noi focare apar în fiecare zi. Astăzi, în Cluj, ambulanţele stăteau la rând la un centru pentru bătrâni. 48 de vârstnici şi personal au fost confirmaţi pozitiv şi transferaţi în spitale.

Adrian Streinu-Cercel, manager Institutul Matei Balş: Această pandemie nu se termină la 31 decembrie 2020, nici la 31 decembrie 2021.

Ne putem apăra într un singur mod, spun medicii: purtând mască, folosind dezinfectant şi respectând măsuri de distanţare socială.

În articolul :



Citește mai departe

Leave a Reply