Noi cazuri de infectare cu Covid-19 la Colegiile Militare din Craiova și Breaza. Zeci de elevi sunt în izolare

Noi cazuri de infectare cu Covid-19 la Colegiile Militare din Craiova și Breaza. Zeci de elevi sunt în izolare





Elevii Colegiului Militar din Craiova au fost testați etapizat, iar ultimele rezultate ale testelor au venit marți seara.
Cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate și la Colegiul Militar Breaza.
Cele mai importante știri ale zilei sunt diseară la Observator 19.
Potrivit reprezentanților Colegiului Național Miltiar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, opt din cei 470 de elevi au fost diagnosticați cu COVID-19.

Pentru că sunt contacți direcți ai cazurilor confirmate, 53 de elevi sunt în izolare în căminul internat al Colegiului, care are circuite separate, și fac cursuri online.

Elevii Colegiului Militar din Craiova au fost testați etapizat, iar ultimele rezultate ale testelor au venit marți seara.

Cazurile confirmate sunt la patru băieți și patru fete. Este vorba de un elev din Buzău, doi din Olt, unul din Mehedinți și patru din Gorj.

Noi cazuri de infectare și la Colegiul Militar Breaza

Cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate și la Colegiul Militar Breaza. Încă patru elevi au fost diagnosticaţi, numărul total ajungând la 11.

“Privind situaţia de la Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir“ Breaza, precizăm că numărul elevilor confirmaţi cu noul coronavirus a ajuns la 11 elevi (patru – clasa a IX-a, doi – clasa a X-a, patru – clasa a XI-a, unu – clasa a XII-a). Ultimii patru liceeni confirmaţi cu SARS-CoV-2 vor fi evaluaţi de un medic pediatru de la Spitalul Municipal Câmpina, iar în funcţie de starea de sănătate vor fi izolaţi în spital sau în internatul Colegiului Militar, separat de ceilalţi colegi”, se arată într-o informare dată publicităţii, miercuri, de Prefectura Prahova.

Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir“ din Breaza a deschis anul şcolar funcţionând în baza scenariul verde, cu elevii la cursuri, însă după prima zi de şcoală liceul a intrat în scenariul roşu, după ce cinci elevi au fost diagnosticaţi cu COVID-19, scrie News.ro.

Elevii confirmaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2, precum şi cei aflaţi în carantină, au acces la cursuri în format online.

Citește și: Elevi și profesori din Alba, Gorj și Prahova au fost confirmați cu noul coronavirus în prima zi de școală Pacienți infectați cu noul coronavirus, puși să aștepte zeci de ore o ambulanță pentru transfer, fără a avea acces la apă, hrană și toaletă

În articolul :



Citește mai departe

Leave a Reply